A trecut ursul în fugă şi l-a văzut struţul care l-a întrebat de ce fuge. Ursul a spus că n-are cum să nu fugă, fiindcă, iată, cei de la Fisc sunt în pădure, iar el are blană, mama lui – blană, tata lui – blană, dar acte pe blană nu au. Struţul a rupt-o şi el la fugă, fiindcă s-a gândit: „Eu trăiesc pe picior mare, tata – pe picior mare, mama – pe picior mare…”. Melcul a tăiat-o şi el prin tufişuri, fiindcă el – casă, mama – casă, tata – casă, cum să explice? Maimuţa, dacă i-a văzut pe toţi fugind, s-a agăţat şi ea de ei. Dar la un moment dat – spune povestea – s-a oprit şi şi-a zis: „Păi eu de ce fug? Eu cu fundul gol, tata cu fundul gol, mama cu fundul gol…”.
Mi-am amintit povestea asta când am văzut că de ceva vreme la ştiri ni se arată câte o vilă. Câte un angajat al statului cu o vilă excesiv de scumpă. Cum s-a arătat, de exemplu, casa fostului procuror Valeriu Zubco. Sigur, dacă ar fi fost vorba doar despre el, nici nu mi-aş fi amintit povestea cu Fiscul în pădure. Doar că sunt foarte mulţi oameni din funcţii publice cu astfel de case. Noi aflăm doar despre cei peste care dă presa din întâmplare sau despre cei care au supărat presa.
Oricum, o astfel de proprietate e şi casă, şi trai pe picior mare, şi blană. Un fel de struţo-melco-urs. Iar noi, cei din păturile sărace, rămânem la statutul de maimuţă.
Când cineva stă de vorbă cu proprietarii vilelor, ni se spune cum au economisit, cum au mai moştenit, cum au pus deoparte, de-acolo sau de-acolo, până au ajuns la acele case cu 20 de camere.
Noi, când auzim, ne scărpinăm aşa la urechea dreaptă cu mâna stângă şi ne întrebăm dacă suntem chiar atât de risipitori de nu putem pune la ciorap câte o „capică”. Cheltuim cu neobrăzare veniturile noastre, care pe la doctori, care pe facturi, care pe rate la bancă. Cum luăm salariul sau pensia, ne şi înghesuim cu ei la poştă, gata drămuiţi, să achităm restanţele la apă sau căldură. Cum vin banii, am şi pus mâna pe reţete şi am fugit la farmacie. După ce terminăm cu petrecerile astea minunate, mai rămâne poate un ban pentru o varză sau pentru un kilogram de mere.
Ce mai, o ţinem aşa dintr-un chef în altul, de la o bancă la alta, cu facturi şi somaţii în buzunare, încercând să fim cât se poate de sinceri cu noi şi să ne răspundem la întrebarea: suntem maimuţa din poveste sau fiii risipitori care şi-au băut toţi banii cu apă de la robinet?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
