Mama lui Prigojin a câștigat procesul împotriva UE. Curtea Supremă de Justiție a anulat sancțiunile pe numele său
Justiţia europeană a anulat miercuri, 8 martie, sancţiunile Uniunii Europene împotriva mamei şefului grupului paramilitar rus Wagner, informează AFP.
”Chiar dacă (şeful Wagner, Evgheni Prigojin – n.red) este responsabil de acţiuni ce au compromis integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, legătura dintre dna Violeta Prigojina şi fiul său, stabilită la momentul adoptării de măsuri restrictive, nu se bazează decât pe legătura lor de rudenie şi prin urmare nu este suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”, a anunțat Tribunalul UE într-un comunicat, potrivit Ziare.com.
Violeta Prigojina se afla sub incidenţa unei interdicţii de intrare în UE şi a îngheţării activelor sale de pe 23 februarie 2022, la scurt timp după recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei şi cu o zi înainte de declanşarea invaziei ruse asupra acestei ţări.
Pentru a decide să o sancţioneze, Consiliului UE indicase că ea era ”proprietara Concord Management and Consulting LLC, ce aparţine grupului Concord, fondat şi deţinut până în 2019 de fiul ei” şi ”de asemenea proprietara altor întreprinderi legate de acesta din urmă”. Şi că, prin urmare, ea ”a susţinut acţiuni şi politici ce compromit integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”.
Însă ”rezultă din dosar că dna Prigojina nu mai este proprietara Concord Management and Consulting din 2017, chiar dacă ea deţinuse părţi din acesta”, a anunţat miercuri Tribunalul UE, care estimează, de asemenea, că ”nu este demonstrat de Consiliu că ea deţinea alte întreprinderi legate de fiul său la data adoptării de acte litigioase”.
Prin urmare, Tribunalul a decis anularea sancţiunilor, subliniind că legătura de rudenie dintre Prigojina şi fiul său ”nu ar fi suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”.
În total, 1.473 de persoane şi 205 entităţi sunt vizate de o îngheţare de active şi/sau o interdicţie de a intra pe teritoriul UE, în contextul războiului din Ucraina.
Aceste măsuri fac obiectul unor importante litigii în faţa justiţiei europene: o sute de plângeri au fost înaintate în 2022 privind sancţiunile UE în general.
Aceasta este prima decizie pe fond în ceea ce priveşte sancţiunile adoptate în cadrul dosarului ucrainean.
Pe 1 martie, preşedintele Tribunalului a adoptat o ordonanţă provizorie ce suspendă o parte din sancţiunile ce îl vizează pe pilotul rus Nikita Mazepin, pentru a-i permite să concureze la Formula 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!