Perioada sărbătorilor de iarnă ne duce inevitabil cu gândul la familie, la casa părintească și la momentele din copilărie. Îmi amintesc de generația mea, crescută în nordul R. Moldova și educată în spiritul valorilor firești neamului nostru și de felul în care ne bucuram de Crăciun. Unii alegeau să facă fapte bune anume în aceste zile, alții erau cu gândul la cadouri cât mai scumpe, iar o bună parte erau derutați, pentru că nu aveau cu ce și nici cu cine să sărbătorească Nașterea lui Hristos.
Deși acum există o întreagă dispută cu privire la predarea religiei în școli, am avut norocul de o învățătoare bună, care ne-a cultivat firul credinței, al bunătății și al recunoștinței fără manuale și ore suplimentare. Îmi amintesc și acum rugăciunea pentru elevi „Înger, îngerașul meu”, din care am învățat că „eu sunt mic, Tu fă-mă mare… și-n tot ceasul mă-nsoțește”. Dincolo de semnificația nemijlocit creștină a acestor cuvinte, noi le-am primit ca pe o învățătură, ca pe un reper, și așa am continuat să mergem pe „drumul cunoștințelor”. Probabil, inclusiv acest fapt ne-a ajutat să nu deviem de la calea cea dreaptă, chiar dacă nu eram cei mai fericiți copii din cele mai complete și exemplare familii.
Nu eram nici pe departe din filmele cu Moș Crăciun, cu luminițe colorate în toată curtea și cu întreaga familie la masă, dar nu ne plângeam și ne bucuram… cu bunicii, vecinii, colegii. Partea frumoasă era că noi eram adevărați, ne bucuram de un Moș Crăciun adevărat, nu unul împrumutat – Ded Moroz, krasnîi nos, ne spuneam cu adevărat Crăciun fericit și nu Merry Christmas, ne iubeam cu adevărat apropiații și le mărturiseam asta în șoaptă, ca pe o mare taină. Eram detașați de tot ce înseamnă tehnologii și rețele de socializare, astfel încât trăiam mai puțin în mediul virtual și mai mult în cel real: de Sfântul Andrei – furatul porților, de Crăciun – colindele, de Sfântul Vasile – uratul și semănatul ș.a.
Nu vorbesc de vremuri demult apuse. Sunt mai puțin de două decenii în care eram adevărați, fie că aveam sau nu beteală, stea, globuri sau nici măcar mama nu era. Nu se punea problema stelei de pe brad, ci a faptului că, de cele mai multe ori, părinții noștri, plecați în mare parte peste hotare, nu erau alături de noi. Nici bomboanele din Moscova sau cozonacii din Italia nu reușeau să ne aducă ceea ce aveam nevoie – căldura unui părinte. Și totuși… acești copii, fără globuri, învățau ce înseamnă solidaritate, respect, maturitate. Majoritatea au înțeles că „Moș Crăciun” nu le poate rezolva problemele financiare, nici să-i aducă acasă pe cei plecați în străinătate, nici să le cultive bunul simț. Moș Crăciun avea și are o altă menire – să ne bucure.
Ține de fiecare dintre noi ca, cel puțin în perioada sărbătorilor, să ne amintim că am plecat dintr-o casă în care am învățat ce înseamnă respect, ne-am ridicat din banca unei clase în care ne rugam: „Eu sunt slab, Tu fă-mă tare”, am mers la poarta unui bătrân și i-am cântat: „Deschide ușa, creștine”…
Îmi doresc ca luminatele sărbători să ne vindece de minciună, ipocrizie, indiferență și insensibilitate. Să ne ferească de lăcomie și invidie. Să ne dea mai multă demnitate. Națională… Crăciun Fericit, dragi creștini!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
