Internațional

Manifestații în Venezuela: Un tânăr a murit sâmbătă; numărul deceselor a ajuns la 48, de la începutul lui aprilie

Pe de altă parte, șeful statului venezuelean a acuzat manifestanții, care cer plecarea sa de la putere, că ar sta la originea unei agresiuni sălbatice contra unuia dintre susținătorii săi, Orlando Figuera, 21 de ani, lovit, înjunghiat și ars în marja unei demonstrații a opozanților, conform lui Maduro.

Tânărul a fost internat cu arsuri de gradul unu și doi și cu răni provocate de șase lovituri de cuțit, iar agresiunea asupra sa a fost comparată de Nicolas Maduro, în timpul emisiunii sale televizate duminicale, cu cele ale "teroriștilor Statului Islamic".

Manifestantul decedat sâmbătă seara a fost împușcat la Valera, în statul Trujillo (vest), unde avea loc o adunare antiguvernamentală.

Sâmbătă, peste 200.000 de persoane au manifestat la Caracas și în mai multe alte regiuni pentru a cere demisia președintelui socialist Nicolas Maduro și organizarea de noi alegeri.

În unele state din vestul țării, precum și în suburbiile capitalei, manifestațiile s-au transformat în confruntări între protestatari și forțele de ordine.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *