Marius Lazurca: Antiromânismul este… expresia cea mai limpede a antieuropenismului

– Relaţiile bilaterale dintre România şi R. Moldova s-au schimbat radical în bine începând cu iulie 2009. Venirea la putere la Chişinău a unui guvern democratic şi proeuropean a demonstrat un adevăr deja incontestabil: apropierea de Europa a R. Moldova ameliorează semnificativ raporturile cu România, după cum o relaţie bună cu Bucureştiul apropie substanţial Chişinăul de Uniunea Europeană. În contextul acestei tendinţe crescătoare, alegerea domnului Nicolae Timofti în calitate de preşedinte al R. Moldova vine să adauge valoare şi energie suplimentară dialogului dintre ţările noastre. Alături de toţi prietenii adevăraţi ai R. Moldova, România salută cu bucurie alegerea domnului Timofti. Şi nu doar pentru că, în fine, se depăşeşte blocajul politic, ci şi fiindcă identificăm în persoana actualului preşedinte calităţi esenţiale în actualul context politic din R. Moldova: echilibru, înţelepciune, dragoste de adevăr, patriotism.

– În ultimul timp, la Chişinău, dar şi în alte localităţi ale RM, partidele de extrema stângă propagă tot mai insistent românofobia. Cine ar putea să stea, după dvs., în spatele acestor acţiuni?

– Ca toţi observatorii vieţii publice din R. Moldova, sunt şi eu martorul uimit al acestei recrudescenţe, îi văd şi eu, ca toţi ambasadorii acreditaţi la Chişinău, pe cei care stau în faţa acestor acţiuni. Pe cei care, din laşitate sau calcul, stau în spate nu îi cunosc, iar identitatea lor mă interesează prea puţin. În legătură cu acest subiect, îi dau dreptate domnului Nicolae Timofti, care vedea îndărătul manifestărilor de antiromânism calcule politice făcute la rece şi cu cinism. Ceea ce mi se pare important să reafirm este convingerea mea că antiromânismul nu este doar o formă (vag) mascată de rasism, ci şi expresia cea mai limpede a antieuropenismului. Să nu se amăgească nimeni: promotorii antiromânismului îşi doresc o R. Moldova asiatică, nu una europeană.

– România ar trebui să facă parte din formatul de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean?

– Ca membră a OSCE şi, mai ales, ca stat european, România participă indirect la negocierile în format „5+2” dedicate rezolvării conflictului transnistrean. În al doilea rând, României i se recunoaşte un interes specific pentru această temă în calitatea noastră de stat limitrof zonei de conflict. Această recunoaştere a interesului nostru special este vizibilă în dinamica dialogului politic pe care ţara noastră îl întreţine cu părţile cele mai relevante angajate în negocieri.

– Ce urmăreşte Kremlinul, în opinia dvs., prin delegarea lui Rogozin în calitate de reprezentant al Federaţiei Ruse pentru regiunea separatistă transnistreană? Ar putea fi aceasta o măsură întreprinsă de Moscova pentru a spori controlul asupra Chişinăului după alegerea lui Timofti ca preşedinte?

– Am luat act de această numire, ca şi de primele declaraţii consecutive: atât a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, cât şi – pe Twitter! – a ministrului Rogozin. În rest, nu ne aparţine nouă dreptul să comentăm deciziile suverane ale altui stat. Ceea ce putem în mod legitim face este să ne exprimăm speranţa că această numire va fi benefică atât raporturilor bilaterale moldo-ruse, cât şi procesului de negocieri dedicat conflictului transnistrean. Personal, sunt sigur că semnificaţia acestei numiri va deveni fără întârziere limpede.

– La ceremonia de învestire a preşedintelui Timofti am fost martorii unei îmbrăţişări neaşteptate dintre mitropoliţii Vladimir şi Petru. Cum explicaţi prezenţa ambilor ierarhi la acest eveniment?

– Văd în prezenţa Mitropolitului Petru la această ceremonie unul dintre efectele pozitive ale alegerii domnului preşedinte Timofti. Am fost mereu uimit de faptul că la ceremoniile oficiale singurul invitat constant era Vlădica Vladimir. Sigur, prezenţa conducătorului Mitropoliei Chişinăului la asemenea ocazii e legitimă şi potrivită, după cum, în opinia mea, potrivită şi legitimă ar fi şi prezenţa ÎPS Petru, arhipăstorul celeilalte mari biserici ortodoxe din R. Moldova. Personal, cred că cele două mitropolii ar trebui percepute unitar, dincolo de distincţiile de jurisdicţie canonică, fiindcă ele compun împreună ceea ce eu mi-aş permite să numesc comunitatea ortodoxă naţională. Sunt încurajat să cred că dorinţa domnului preşedinte Timofti de a contribui la reconcilierea societăţii se va realiza inclusiv prin invitarea împreună, la ocaziile oficiale, a celor două înalte feţe bisericeşti. De când sunt în R. Moldova am întâlnit zeci de mii de credincioşi. Prin urmare, pot afirma că marea lor majoritate priveşte cu respect şi dragoste la ambele mitropolii şi că s-ar bucura să-i vadă mereu împreună pe cei doi vrednici păstori ai obştii ortodoxe din R. Moldova.

– Pornind şi de la situaţia că dvs. sunteţi enoriaş al Mitropoliei Moldovei, iar preşedintele – al Mitropoliei Basarabiei, ar fi interesant să aflăm care credeţi că ar putea fi soluţia optimă de depăşire a conflictului dintre cele două mitropolii?

– Aş vrea să fie limpede: eu sunt un fiu al Bisericii Ortodoxe Române, care, nu întâmplător, se simte între ai săi în mijlocul enoriaşilor Parohiei „Sfântul Dumitru” de la Botanica. După cum în mijlocul la ai mei m-am simţit la „Sfânta Teodora de la Sihla” (unde mi-am petrecut prima duminică chişinăuiană), la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel” de la Buiucani sau la minunatul paraclis din incinta Liceului „Prometeu”. A vorbi despre „conflictul” dintre cele două mitropolii mi se pare uşor exagerat, fiindcă ar trebui – dacă ar fi adevărat – să putem vorbi şi despre conflictul dintre cele două patriarhii tutelare: a Bucureştiului şi a Moscovei. Or, se ştie, raporturile dintre Patriarhia Română şi cea Rusă sunt foarte bune. Cred că gestul preşedintelui Timofti de a-l invita pe ÎPS Petru la ceremonia învestirii ar trebui să devină sistematic.

– Introducerea în programa şcolară a cursului „Istoria Românilor şi Universală” a trezit replici acide în societate, în special din partea Partidului Socialiştilor. Ce răspuns i-aţi da lui Igor Dodon la insistenţa prin care cere în acest caz demiterea ministrului Educaţiei?

– Nu am nicio calitate să intru în dialog pe o temă de politică internă a R. Moldova, cu politicienii de la Chişinău. Mă simt totuşi îndreptăţit să salut gestul curajos şi înţelept al ministrului Şleahtiţchi de a convoca, prin reprezentanţii săi, comunitatea istoricilor şi de a-i mandata să decidă câte discipline istorice ar trebui să fie studiate în şcoală – două sau una singură – şi cum ar trebui să se numească materia predată. Cum se ştie, decizia votată de majoritatea experţilor consultaţi este ca, începând din toamna acestui an, disciplina numită până acum „Istorie” să se numească „Istoria Românilor şi Universală”. Am văzut că această hotărâre a creat nemulţumiri în rândul celor care şi-ar fi dorit ca „Istoria Românilor” să fie o disciplină aparte, distinctă de „Istoria Universală”. Înţeleg, accept şi respect argumentele acestor istorici, pe cei mai mulţi îi cunosc în persoană şi îi admir fără rezerve. Mi-aş permite să observ totuşi că trecerea de la „Istorie” la „Istoria românilor şi Universală” este un progres semnificativ şi, desigur, ireversibil. Ştiţi de ce cred că avem de-a face cu un proces ireversibil? Pentru că decizia ministrului Şleahtiţchi nu este pur şi simplu un ordin administrativ, întemeiat pe vreo preferinţă ideologică sau pe un calcul politic de moment. Hotărârea la care s-a ajuns este reflectarea opiniei comunităţii academice şi didactice din R. Moldova, iar această opinie nu poate fi neglijată sau răsturnată.

– Cum este privită în România trecerea de la „Istorie” la „Istoria Românilor şi Universală”?

– Această temă specifică nu face parte din agenda dialogului bilateral dintre cele două ministere ale Educaţiei. Totuşi, cu titlu general, se poate spune că toate subiectele asociate comunităţii de limbă, spiritualitate şi istorie dintre România şi R. Moldova au pentru ţara mea o importanţă de prim ordin. Chiar dacă nu intervenim în niciun fel în deciziile luate la Chişinău cu privire, de pildă, la predarea istoriei sau limbii române, le urmărim cu aceeaşi atenţie ca şi, de exemplu, proiectele R. Moldova vizând securitatea energetică. Şi predarea istoriei, şi, dacă doriţi, gazoductul Iaşi – Ungheni sunt pentru noi teme strategice.