În Republica Moldova, depresia este mai frecventă chiar și decât diabetul sau bolile cardiovasculare. Conform datelor OMS, peste 200 de mii de moldoveni suferă de această boală – indiferent de sex, vârstă, pregătire intelectuală sau nivel socioeconomic. Totuși, depresia afectează grav tinerii care sunt mai predispuşi să cedeze în faţa problemelor, dar şi femeile, care, potrivit statisticilor, suferă de această maladie de două ori mai mult decât bărbații.

Statul nostru nu este singurul de pe continentul european cu o rată mare a depresivilor. În alte țări din regiune situația este similară sau chiar mai gravă. OMS arată că în Ucraina, peste șase la sută din populație suferă de depresie. În același timp, în Portugalia, Estonia, Grecia, Belarus, Lituania și Rusia acest indicator variază între 5,5 la sută și 5,7 la sută. Organizația Mondială a Sănătății constată că netratată la timp, această tulburare favorizează apariția bolilor neurologice, cardiovasculare și a diabetului. Mai grav este faptul că 128 de mii de oameni din regiunea europeană se sinucid, în fiecare an, ca urmare a stărilor depresive. Printre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, sinuciderea este a doua cauză de deces după accidentele rutiere.

Medicii spun că depresia poate apărea ca urmare a unui dezechilibru în creier, poate avea cauze genetice sau poate surveni ca urmare a unui şoc, a unei tragedii în familie sau a unei reacţii exagerate a oamenilor în faţa anumitor probleme. Stresul, dificultățile financiare sau chiar cele de sănătate, la fel, pot duce la depresie. În literatura de specialitate este menționat că persoanele afectate manifestă lipsă de voință, stări de tristețe, indispoziție, nervozitate, nu au poftă de mâncare, au insomnie sau nu se pot concentra.

A aflat că soțul o înșală când era însărcinată

Olivia este o tânără mămică din orașul Orhei care a suferit din cauza depresiei o perioadă îndelungată. Femeia se căsătorise de curând și era însărcinată în câteva luni când a aflat că soțul o înșală. Își amintește că în acea perioadă avea și multe probleme la serviciu, iar infidelitatea soțului a însemnat, de fapt, și începutul depresiei. „După ce am născut, situația s-a agravat și mai mult. Îmi doream să divorțez, dar nimeni nu mă susţinea şi nu aveam curaj să fac acest pas – sufeream în sinea mea. Am vorbit iniţial cu un preot, după care am fost la psiholog și la neurolog – eram pe antidepresante, totul mergea în jos. Nu-mi doream nimic, plângeam permanent. Unica „rază de soare” a fost copilul meu, datorită lui am început să depășesc acea stare depresivă. Tot coşmarul a durat aproape trei ani, până în momentul când am avut curajul să plec definitiv dintr-o căsnicie ratată şi să încep totul de la zero”, își amintește interlocutoarea mea.

Literatura motivațională și întâlnirile cu prietenii au ajutat-o pe Olivia să-și recapete sensul vieții. Recunoaște că totul a început să meargă spre bine atunci când a înțeles că ea este propriul său dușman. Acum susține că este recunoscătoare acelei depresii, într-o anumită măsură, pentru că a scos-o din zona de confort și a ajutat-o să descopere noi forțe interioare.

„Am realizat că mă duc la fund”

Psihologa Ana Niculăeș descrie depresia drept o stare emoțională anormală, o boală mintală care afectează gândirea, emoțiile, percepțiile și comportamentele într-un mod cronic. În opinia sa, depresia nu este mereu legată de un eveniment sau situație dificilă, pierdere sau alte schimbări și, de fapt, ea poate să se manifeste fără cauze aparente. „Persoanele pot descrie că la ei totul e bine, dar cu toate acestea se simt mizerabil. Depresia afectează toate aspectele vieții noastre, totul pare mai puțin plăcut, mai puțin interesant, mai puțin important și nesemnificativ. Ai mai puțină răbdare, devii frustrat mai ușor și îți ia mai mult timp să îți revii”, explică specialista.

Tulburarea respectivă l-a afectat și pe Dinu, un bărbat de 40 de ani, originar din raionul Glodeni. El spune că din cauza unor probleme personale și din incapacitatea de a schimba anumite lucruri, s-a pomenit în depresie și a ignorat problema, consumând mult alcool. „Am realizat că mă duc la fund și am început să-mi pun priorități și obiective pe termen scurt. Am înțeles că familia, copiii și cariera sunt mai importante decât alcoolul. Nu mi-am schimbat doar stilul de viață, dar și viziunile. Am exclus din anturaj unele persoane toxice și m-am înconjurat cu oameni pozitivi, iar peste o perioadă am depășit depresia”, își amintește bărbatul, care constată că boala respectivă se manifestă la toți diferit.

„Nu vreau să mor”

Psihologul clinician Dorina Brânză spune că cei care trec printr-o perioadă depresivă au frică să nu mai fie funcționali și recurg la comportamente autodistructive, care se manifestă prin tendințe suicidale. „Există riscul ca persoanele din anturajul depresivilor să simtă sentimente de vinovăţie pentru că nu pot să le ofere ajutorul şi sprijinul necesar sau chiar pot dezvolta stări asemănătoare fiind influenţaţi de gândirea depresivilor”, susține specialista.

Problemele de sănătate, la fel, pot duce la depresie, iar aceasta, la rândul său, poate crea probleme de sănătate. Lucrul dat îl cunoaște foarte bine și Elena, o femeie care educa doi copii și într-o bună zi a aflat că este bolnavă de cancer. „Cel mai bun prieten atunci mi-a fost un trunchi de copac din ograda Institutului Oncologic. Am plâns mai mult de două ore. Mă deranja lumina soarelui, iar oamenii veseli mă iritau. Seară de seară adormeam plângând cu fața ascunsă în pernă, ca să nu mă vadă copiii că sufăr. Am înțeles că sunt în depresie când m-am pomenit la ușa notarului – la 29 de ani trebuia să completez actele pentru testament. Mi-am zis: nu vreau să mor și am început să caut soluții ca să mă tratez, iar în fiecare dimineață îmi îmbrățișam puii de om. Au fost persoane care m-au certat, unii m-au încurajat, iar alții m-au compătimit. Azi sunt fericită. Știu cât costă o oră de tristețe. Zâmbesc mereu pentru că-mi e tare dragă viața”, mărturisește Elena și se arată convinsă că fiecare este capabil să-și schimbe soarta.

„Mă uitam la copil și mă întrebam: de ce nu simt fericire?!”

Un studiu recent arată că 11 la sută dintre mamele, care abia au născut, prezintă simptome de tulburare obsesiv-compulsivă sau mai exact acestea sunt afectate de mai bine cunoscuta depresie post-natală. Starea respectivă se manifestă prin tristețe, anxietate, sentimentul de vinovăție și faptul că femeia se simte depășită de situația în care se află, aceea de mamă.

Printr-o astfel de perioadă a trecut și Stela P., din Chișinău, care imediat după ce a născut avea o stare de frică și o puternică dorință să evadeze. „Mă uitam la copil și mă întrebam: de ce nu simt fericire sau entuziasm, așa cum mă așteptam?! Mă învinovățeam pentru astfel de gânduri. Mă sufocam. Parcă nu aveam aer. Credeam că o să mor și nimeni nu poate să mă ajute”, își amintește femeia.

S-a adresat însă la psiholog, iar acesta i-a spus: „De ce-ți este teamă, că o să mori?! Bine și dacă o să mori ce crezi că se va întâmpla?! Stai liniștită că pământul nu o să stea în loc. Vor plânge după tine câțiva oameni – o săptămână, două și apoi o să-și aducă aminte că grădina trebuie săpată, copilul trebuie hrănit sau câinele plimbat și viața va continua. Inițial, aceste vorbe au indignat-o, dar ulterior a reușit să scape de atacurile de panică. „Despre coșmarul prin care treceam știa doar soțul meu, care m-a sprijinit enorm de mult. Și el era foarte speriat, ba chiar a ajuns în pragul depresiei din cauza stării mele și din motiv că nu putea să mă ajute. Acum suntem fericiți, dar am înțeles cât de important este ajutorul celor din jur în astfel de momente”, a conchis Stela P.

„Era să-mi pun capăt zilelor, dar m-a salvat fratele”

Acum câțiva ani, printr-o perioadă îndelungată de depresie a trecut și Corina R. Femeia presupune că tulburarea emoțională i-a apărut din cauza comportamentului soțului, indiferența față de ea și de copil, problemele financiare din familie, violența fizică și verbală, bețiile lui, cât și presiunile din partea soacrei. „Mă simțeam singură și aveam momente când credeam că nu-mi iubesc copilul – mă consideram o mamă rea. Era să-mi pun capăt zilelor, dar m-a salvat fratele. Simțeam c-ar fi mai bine pentru toți dacă n-aș mai fi în viață. Mă vedeam inutilă și drept o povară pentru ei.

Despre asta zilnic îmi amintea și soțul. Mă irita absolut totul. Nu suportam muzica, ieșirile în parc sau vizitele la rude – doar doream să fiu singură. Am renunțat la apropiați, prieteni și la lucrurile care cândva îmi plăceau. Am început să cred vorbele soacrei că sunt o nulitate și că nu am obținut nimic în viață”, povestește interlocutoarea mea.

La un moment dat, Corina a realizat că suferă de depresie și a început să caute soluții ca să depășească situația în care s-a pomenit. S-a restabilit la studii. Apoi s-a angajat la serviciu. Ulterior a început să practice mai multe activități și a reapărut dorința de a trăi. A înțeles că fetița sa este cea mai importantă ființă de pe pământ, iar acum nu permite nimănui s-o înjosească.

„Depresia nu trebuie confundată cu lenea”

Psihologa Ana Niculăeș declară că există mitul conform căreia dacă o persoană depresivă a avut dispoziţie bună într-o zi, înseamnă că deja s-a tratat. Potrivit ei, depresia nu este o afecţiune statică, uneori se poate manifesta ascuns. Un adult, care se simte neajutorat, poate să râdă la bancurile pe care le aude, iar un copil care este deprimat poate să frecventeze şcoala, să primească note bune şi chiar să pară vesel.

„Cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci pentru cineva aflat în depresie este să-i fii alături. Persoanele care au trecut prin această stare menţionează că momentele cele mai tămăduitoare au fost atunci când cei dragi i-au susținut atunci când plângeau, îi ţineau de mână şi le spuneau: „eşti important pentru mine”, „spune-mi ce aş putea să fac ca să te ajut?”, „vom găsi o soluţie pentru ca să te simţi mai bine”. Nu judeca și nu critica! Cuvintele spuse pot avea un impact foarte puternic asupra celor dragi. Evită să foloseşti expresii de genul: „trebuie să vezi partea bună a lucrurilor”, „totul e doar în capul tău”, „dacă te vei ridica din pat vei vedea că nu este aşa de grav!” Depresia influenţează în mod negativ gândirea şi comportamentul şi nu trebuie confundată cu lenea”, comunică Ana Niculăeș.

„Ne mirăm când auzim că o persoană bogată s-a sinucis”

Medicul psihiatru român, Victor Petrescu, a ajuns la concluzia că depresia poate fi numită boala secolului XXI. Ea trebuie neapărat tratată cu medicamente, la fel cum este tratată orice boală gravă. Specialistul este convins că, în formele ei mai uşoare, poate fi suficient şi sfatul unui psiholog, dar este dovedit că depresia care persistă peste ani are nevoie de tratament medicamentos. „Depresia accentuează foarte mult sentimentul de vinovăţie. Ne mirăm de multe ori când auzim că o persoană bogată şi cu familie s-a sinucis şi ne întrebăm ce motiv l-a determinat la un asemenea gest, pentru că le avea pe toate?! Aici este şi problema. Acel om se simţea extrem de vinovat, că deşi are tot ce îi trebuie, el nu era fericit. Avea clar semnele unei depresii, pe care nu a tratat-o”, a declarat medicul psihiatru pentru ziarul „Adevărul”.

Potrivit lui Petrescu, adolescenţii sunt mai predispuşi la depresie, deoarece ei nu au maturitate deplină şi problemele mici li se par a fi unele catastrofale. „Dacă aveţi copii adolescenţi, care, dintr-o dată nu mai ies cu prietenii, stau doar acasă la calculator, nu comunică cu dumneavoastră şi au mereu o mină de tristeţe, trebuie duşi la un control. Nu puneți acest tip de comportament pe seama mofturilor de adolescent. Tratamentul este foarte important, deoarece, contrar aşteptărilor, la sinucidere ajung pacienţii care au depresie uşoară, şi nu severă.

Se întâmplă acest lucru, deoarece simptomele lor nu sunt observate de cei din jur şi nu primesc ajutor”, mai spune specialistul și recomandă ca bolnavul să-și schimbe modul de viață și să se implice în diferite activități.

Boală la fel de gravă ca și cancerul

Specialiştii susțin că ignorarea simptomelor şi mersul pe ideea: „lasă că-mi trece”, nu funcţionează. Este foarte important ca oamenii să dea ruşinea la o parte şi să meargă la medic. A fost demonstrat științific că depresia este o boală la fel de gravă ca şi cancerul şi poate duce sigur la moarte prin sinucidere. Majoritatea pacienţilor cu depresie, care nu se tratează, au gânduri de suicid şi un sfert dintre ei chiar le pun în practică. De aceea familia şi prietenii sunt un factor foarte important. Medicii le recomandă celor apropiați să intervină atunci când observă primele simptome, pentru că de multe ori pacientul nu conştientizează că are nevoie de ajutor.

În Republica Moldova, în scopul profilaxiei și tratamentului bolilor mintale, au fost create 36 de centre comunitare de sănătate mintală. Totodată, în premieră, la sfârșitul anului trecut a fost implementat un protocol național, care reglementează depistarea și tratamentul depresiei.

VOX:
Istoriile unor femei care au găsit forțe să depășească depresia:

Tatiana:

„După o relație de cinci ani am început să mă cert cu iubitul foarte des și am pus punct la tot. Ca să-l uit mai ușor, am mers la mama în Italia. Acolo nu vorbeam cu nimeni, iar când rămâneam singură în casă, începeam să plâng. Mama nu mă înțelegea și mereu mă rănea cu vorbele că m-a crescut fără tată și că nu mai este datoare să mă ajute. Mâncam foarte mult și chiar aveam gânduri să-mi pun capăt zilelor. Între timp am cunoscut un băiat care a înțeles prin ce trec și m-a ajutat să depășesc depresia. Acum sunt fericită datorită lui.”

Stela:

„A fost prima dată când am avut așa o stare de tristețe sufletească ce a durat mai mult timp. Până atunci treceam ușor peste orice greutate din viață. Depresia a declanșat-o despărțirea de soțul meu și nu pentru faptul că l-am pierdut, ci sentimentul de eșec, anume pentru că n-am fost în stare să văd ce zace în omul cu care am trăit un an până la căsătorie. Aș putea spune că am dormit în pat cu un monstru. Am aflat cât de bine poate să joace teatru un bărbat – credeam că asta e o trăsătură pur feminină. Nu i-am lăsat pe cei din jur să creadă că sunt tristă sau că trec prin depresie, dar a fost dificil. Cei apropiați mi-au fost alături. Am continuat activitățile mele: sport, brodat, citit și ieșirile cu prietenii. Dacă simțiți că vă copleșesc gândurile grele, vorbiți cu cineva, un psiholog, spre exemplu, nu vă închideți în sine. Toți avem nevoie de un singur lucru – să fim fericiți. Pentru mine a fost o lecție bună.”

Victoria:

„La 35 de ani am divorțat și am rămas singură cu doi copii, aproape adolescenți, închiriam un apartament, nu aveam loc de muncă și respectiv eram fără un venit în casă. Din păcate, nu noi alegem momentul când vine depresia. Acea perioadă a fost extrem de dificilă pentru mine. Cât timp am fost căsătorită, soțul mi-a interzis să muncesc și mi-a fost greu să mă încadrez. Am început să studiez psihologie pentru că îmi doream să înțeleg mai bine oamenii. Învățam și mai aveam două joburi part-time – așa mi-am umplut zilele și nopțile și uitam de depresie. Erau momente când nu mai aveam poftă de viață sau cel puțin nu vedeam ieșire din situație, dar am ales să gândesc pozitiv și asta m-a ajutat. Acum activez în domeniul reabilitării victimelor violenței în familie și tuturor le recomand să înceapă să se iubească, în primul rând, pe sine. Acesta este primul pas spre depășirea momentelor dificile.”