Masa alăturată

publicat în Femeia pe 14 Februarie 2012, 03:10

Cu ninsorile anunţate în spatele meu, am părăsit Capitala şi am fugit spre inima Moldovei, la Iaşi.  

Scăpat de viscol, dar acoperit de o zăpadă mirifică, am vizitat ceainăriile oraşului. Aşezat fiind la masa uneia dintre acestea, cu un rooibos în ceaşcă şi un biscuit între dinţi, am început să analizez colegii sorbitori, fiecare amplasat după preferinţe - lângă geamul îngheţat sau pianul atins de praf.

Pe uşa zgâriată de vreme îşi fac apariţia doi studenţi. El, îmbrăcat cu jeanşi, vestă neagră, vestimentaţie completată stângaci de o cămaşă verde şi o cravată satinată (tot verde), o invită pe ea înăuntru, la căldură. Odată intrată, atmosfera ceainăriei s-a schimbat în totalitate. A inspirat relaxare, siguranţă de sine, în contrast cu cel de lângă ea, un monument al timidităţii.

S-a încheiat infuzia rooibosului meu cu mere şi fistic. Cu grijă, ridic pliculeţul de ceai, îl pun deoparte, pe o farfuriuţă, şi aştept să se mai răcească pentru a adăuga mierea de albine, timp în care mai trag o privire la prima întâlnire ce se desfăşoară chiar sub privirile mele.
El, îmbrăcat ca pentru un interviu, se comportă ca atare. Ţine mâinile pe lângă corp, cu eleganţa unei scânduri, schimbă foarte mult privirea, evitând contactul vizual cu femeia pentru care a înfruntat stihiile. De cealaltă parte a mesei, ea îşi trece plictisită mâna prin păr, analizează fără pic de interes decorul banal al ceainăriei şi, din când în când, mai butonează telefonul. El vorbeşte întruna.

Îi văd doar profilul şi nu mult a lipsit ca la ieşire să-i „scap” un bileţel în poală, cu sugestia unei seri ceva mai interesante, într-o companie matură şi intrigantă. Deodată, cineva atinge praful pianului şi notele unei melodii senzuale se revarsă peste ceaiurile aromate şi umede. Am sperat să văd un zâmbet pe chipul lui, o privire mai caldă, care să determine în ea reacţia pe care şi-o doreşte atât de mult, dar care este, momentan, atât de departe.

Iau mierea de albine cu o linguriţă şi o scurg în ceaiul acum la o temperatură mai mică de patruzeci de grade. Amestec, zâmbind, gândindu-mă la cum aş fi acţionat eu la întâlnirea de la masa alăturată. Acum, aş fi fost sigur pe mine, aş fi fost sau măcar aş fi părut relaxat. Aş fi zâmbit şi m-aş fi aplecat puţin peste masă, pentru a sublinia unele idei, stârnind-o şi pe ea.

Am cerut nota de plată, mi-am luat haina de pe spătarul scaunului, am trecut pe lângă ei, iar la uşă am aruncat o privire în urmă, pentru a-i privi chipul. I-am recunoscut ochii.

www.umbluliber.com
Timpul Suplimentul Femeia