În cadrul unei expoziții dedicate sărbătorilor de iarnă la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Capitală, sunt expuse o serie de măști tradiționale confecționate de opt meșteri populari din țară. Obiectivul acestei manifestări artistice este de a transmite mai departe tehnicile, cultura şi simbolurile valorice ale folclorului şi datinilor moştenite de la străbuni.

Despre importanța măștii în ritualul sărbătorilor de iarnă și cine le mai confecționează în Moldova am aflat de la Varvara Buzilă, etnologul și secretarul științific al muzeului. Potrivit acesteia, acum o mie de ani, în cadrul alaiurilor de mascați, măștile aveau cu totul alte roluri decât în prezent. Toate măștile și costumele aveau rosturi augurale, de bun început. Măști de tip capra sau cerbul aveau rosturi de fertilitate, care se credea că aduceau belșug. Alte măști, precum ursul sau leul, aminteau de strămoși, întemeietorii neamului uman. „Căiuții” împreună cu caprele sunt animale de casă și țin de bunăstarea casei. Aceste animale sunt incluse în sistemul relațiilor de fertilizare, de fecunditate, care răspund de rodnicia casei.

Transfigurarea oamenilor

Cu ajutorul acestor măști, oamenii se puteau transfigura în orice altceva. Iar alegerea nu era una foarte mare. „Dar să nu credeți că altădată oamenii cu atâta plăcere și atât de ușor ca astăzi își îmbrăcau masca. Pe atunci oamenii se temeau foarte tare de mască. Spre exemplu, persoana care joacă „Malanca”, timp de trei ani de zile nu avea voie să se căsătorească după ce juca personajul respectiv. El se temea, fiindcă intra într-o relație cu niște forțe malefice ale necunoscutului. Acesta era orizontul lor cultural de atunci”, spune Varvara Buzilă.
Curiozitatea etnologilor constă în urmărirea mutațiilor ce vor mai avea loc și de acum încolo, chiar dacă unele detalii se pot anticipa. Dar interesul specialiștilor este să conserve cât mai multe dintre aceste obiceiuri, fiindcă ele întotdeauna au avut rosturi benefice în viața societăților.

Obiceiurile au conservat comunitatea

După cum susțin etnologii, aceste obiceiuri i-au solidarizat și apropiat pe oamenii din comunitate. I-au făcut pe oameni să se dezică de tot ceea ce este învechit, să îndrăznească să se gândească la ziua de mâine și să fie mai uniți. Totodată tradițiile i-au făcut pe oameni să se cunoască între ei și aceasta era misiunea cetelor de flăcăi care în dricul iernii mergeau din casă în casă, când viața intimă a fiecărei familii se retrăgea în interiorul casei.

Pe de altă parte, aceste cete îi antrenau pe băieți în niște activități utile, activități sociale, îi impuneau să se unească în cadrul unui grup, să învețe colinde vechi, să-și facă costume și măști. Astfel, tradiția era transmisă generațiilor următoare. Tradițiile cu implicarea mascaților asigura și continuitatea vieții satului. În timpul colindării caselor locuite de „fete bune de măritat”, băieții erau primiți cu colaci mari și zăhăriți. Viitoarele mirese pregăteau și o batistă pe care o prindeau fie la căciulă, fie în piept sau alte părți sau un buchețel de flori, cum se prinde la nuntă.

Etnologii atrag atenția și la un alt moment important de care era responsabilă ceata flăcăilor. Chiar dacă erau răsplătiți cu colaci și cu bani, aceștia nu îi luau numai pentru ei. Mai mult ca atât, a devenit o tradiție puternică ca flăcăii să facă o fântână din acești bani sau să cumpere un dar important pentru biserică, fie o icoană sau niște straie. O altă tradiție și misiune importantă a flăcăilor era că ei trebuiau să adune bani pentru șapte hore ale satului care începeau chiar a doua zi. În viața satului, cifra șapte era una magică și aceste șapte hore organizate de flăcăi ajungeau până aproape de Sânziene sau Drăgaică la începutul verii. Conform obiceiului, aceasta este singura dată în an când fetele erau responsabile pentru hora din sat.

Personajul „cocostârcului”

Pe parcursul veacurilor, putem observa cum masca treptat s-a specializat într-un anume sens. Elementele astea ale vechiului, reprezentate prin moși și babe, întruchipează într-un fel chipul îmbătrânit al anului. În unele sate de pe malul Prutului, apare și personajul cocostârcului, un alt joc teatralizat care are muzica și cuvintele lui. Specialiștii susțin că veacuri în urmă am avut mai multe animale, însă acum se lucrează asupra păstrării în circuitul cultural ceea ce avem. „E o chestie interesantă în ce context au loc colindatul și uratul cu toate elementele, inclusiv măștile. Mai demult oamenii credeau în asta, au gândit aceste măști și le-au adus până în pragurile vremurilor noastre cu un scop, de continuitate”, susține Varvara Buzilă.

„…fiindcă fiecare vrea să aibă masca sa”

Alexandru Melnic, meșterul popular din salut Cobani, Glodeni a început să confecționeze măști tradiționale acum doi ani. Bărbatul este profesor de educație tehnologică de peste 40 de ani la liceul teoretic din sat. Iar în cadrul atelierelor sale, învață elevii să facă obiecte de o valoare culturală şi spirituală semnificativă din diverse materiale. „În copilărie umblam cu cetele de colindători și trebuia să ne confecționăm măști. Am preluat de la tatăl meu tehnica de confecționare a acestora. Împreună cu elevii mei am realizat peste 30 de măști din materiale naturale, din blănuri de animale, pielicele de oi, miel, iar când nu dispunem de materiale naturale, folosim și din cele artificiale. Copiilor le place să lucreze asupra măștilor pe care le folosesc în ajunul Anului Nou, fiindcă fiecare vrea să aibă masca sa”, susține meșterul.
Vasile Popovschi, e un meșter popular și directorul Casei de Cultură din satul Cenac, care este printre puținele localități din Republica Moldova în care tradițiile strămoșești s-au păstrat. Meșterul popular dispune de peste 120 de măști, care au fost create în ultimii zece ani. „La baza măștilor făurite de noi stau eroii din folclorul nostru și anume Păcală, Tândală, drăcușorii, vrăjitorii, Baba Cloanța și alții. Creaţia lui Ion Creangă este un izvor de inspiraţie pentru mine”, a conchis meșterul popular.

Opt etape de confecționare a unei măști

În afară de aceste măşti, meșterul spune că mai deține și circa 20 de măşti zoomorfe – „Căpriţele”, pe care le joacă la sărbătorile de iarnă alături de zâne, mirese, babe și strigoi. Vasile Popovschi ne-a spus că o mască are opt etape de confecționare care durează de la o zi – pentru măștile mai ușor de realizat, până la trei zile – pentru măștile mai sofisticate.

Meșterul susține că, în ultima perioadă, a reușit să comercializeze câteva măști. În cadrul expozițiilor naționale, el a reușit să impresioneze iubitorii de cultură de pe loc și chiar turiști din Europa. O mască tradițională costă între două sute și cinci sute de lei.

Masca „Cocoșul” confecționată în tehnica papier-mache, îmbinată cu zale, până, fâșii din polietilenă, piele artificială de către meșterul popular Marcel Ostrovschi din satul Hlinaia, raionul Edineț.

Varvara Buzilă este de părere că de tinerii care păstrează colindele depinde transmiterea patrimoniului cultural pe care le-a avut altădată în viața satului. „Aceasta este șansa de izbândă a satului, să nu uităm că suntem o țară a satelor. Iar satul nostru a contat foarte mult veacuri la rând, mai mult decât alte formațiuni pe care le-am avut noi. Satul a rezistat datorită normelor, comportamentului și moralității sale, cu oamenii săi care prin definiție trebuie să fie gospodari și omenoși”, susține etnologul. Salvarea satului începe de la recunoașterea și reconsiderarea tradițiilor noastre. „Dacă satele noastre, reconsiderând tradiția, își vor regăsi făgașul lor rătăcit la o cotitură a istoriei, sigur că și statul alcătuit din sate își va croi o cale a lui atât pentru prezent, cât și pentru viitor”, conchide etnologul.