Matei Vișniec: Criza din Ucraina ar trebuie sǎ fie şi un electroşoc pentru Europa
Criza politicǎ din Ucraina a fost şi pentru europeni un test important, iar Uniunea Europeanǎ are unele învǎţǎminte importante de tras din recentele evenimente.
Prima concluzie pe care trebuie sǎ o tragǎ Europa este cǎ atunci cînd se mobilizeazǎ cu vigoare şi vorbeşte cu o singurǎ voce îşi impune cu mai mare eficienţǎ valorile şi autoritatea. A fost cazul, sǎptǎmîna trecutǎ, cînd şi-a trimis trei minişti de externe, cel al Franţei, cel al Germaniei şi cel al Poloniei, la Kiev pentru a media o înţelegere cu Viktor Ianukovici. Prezenţa celor trei diplomaţi la Kiev, cu un mandat ferm, a avut un efect imediat, şi a fost mai eficientǎ, trebuie recunoscut acest lucru, decît numeroasele vizite efectuate în capitala Ucrainei, în contextul crizei ucrainiene, de doamna Catherine Ashton, reprezentanta diplomaţiei europene. Uniunea Europeanǎ ar trebui sǎ mediteze ceva mai mult, poate, la modul în care îşi exercitǎ presiunile diplomatice şi la persoanele care îi încarneazǎ mesajele.
Ceva mai mult ar trebui sǎ reflecteze Uniunea Europeanǎ şi la politica faţǎ de Rusia. In aceste ultime zile mai mulţi comentatori au remarcat, în Franţa, cǎ Parisul nu are veritabilǎ politicǎ rusǎ. Faptul este valabil şi pentru Uniunea Europeanǎ. Rusia rǎmîne un partener important al Uniunii Europene dar modelul politic încarnat de Vladimir Putin este unul aflat la antipodul valorilor europene. Pentru ca Uniunea Europeanǎ sǎ poatǎ avea o influienţǎ asupra Moscovei ea trebuie sǎ se prezinte în faţa lui Putin unitǎ, puternicǎ din punct de vedere economic şi militar, intransigentǎ la capitolul valorilor democraţiei.
Din cele întîmplate în Ucraina se mai impune o concluzie: cǎ Uniunea Europeanǎ ar trebui sǎ asculte mai des diagnosticul politic formulat de ţǎrile din estul Europei, precum Polonia sau ţǎrile baltice. Varşovia a fost extrem de activǎ, diplomatic vorbind, în contextul crizei ucrainiene şi a "tras" deseori dupǎ ea Bruxelles-ul pentru a-i scoate pe europeni din inerţie.
In sfîrşit, Uniunea Europeanǎ trebuie sǎ-şi dea seama cǎ rǎmîne, aşa imperfectǎ şi marcatǎ de crize cum este, un model ideal pentru multe ţǎri din jur, printre care Ucraina. Intr-un fel, ucrainienii care ţi-au dat viaţa la Kiev au fǎcut-o şi în numele acestei utopii, singura rǎmasǎ în viaţǎ pe vechiul continent, care este construcţia europeanǎ. Cum scrie un comentator în cotidianul Le Monde, criza din Ucraina ar trebuie sǎ fie şi un electroşoc pentru Europa, astfel încît "frumoasa din pǎdurea adormitǎ", altfel spus Uniunea Europeanǎ, sǎ se trezeascǎ la realitate, sǎ iasǎ din crizǎ şi sǎ-şi asume rolul internaţional pe care îl meritǎ.
Sursa: rfi.ro