Criza

ME: R. Moldova depăşeşte efectele crizei economice industriale

În anul 2010 volumul producţiei industriale totale (în preţuri curente) a constituit 27 056,5 mil.lei. Ritmul de creştere a volumului de producere (în preţuri comparabile) comparativ cu 2009 a constituit 107,0%.

Totodată, industria nu a atins nivelul anului 2008, în care a fost înregistrat cel mai mare volum al producţiei industriale pe parcursul perioadei anilor 2006-2010 în mărime de 29 988,4 mil.lei. În acelaşi timp, volumul Produsului intern brut (PIB) în 2010 a depăşit nivelul anului 2008 cu 0,5 puncte procentuale (în preţuri comparabile), constituind 71,8 mlrd.lei (în preţuri curente).

În structura Produsului intern brut (PIB) în perioada 2001-2010 ponderea industriei s-a micşorat cu 5,5 puncte procentuale şi în anul raportat a constituit 13,2%. Micşorarea ponderii industriei în PIB în perioada menţionată se datorează în special situaţiei din industria prelucrătoare, cota căreia s-a redus de la 15,8% pînă la 10,6% sau cu 5,2 p.p.

Ministerul Economiei menţionează că o creştere esenţială a industriei în anii următori poate fi înregistrată numai cu condiţia reorientării acesteia spre export, creşterea calităţii producţiei şi a productivităţii muncii. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *