Membrii Grupului AP OSCE pentru Moldova, în vizită la Chişinău şi Tiraspol
În timpul vizitei, preşedintele Grupului pentru Moldova şi deputatul Parlamentului Albaniei, Arta Dade, raportorul în cadrul celui de-al doilea Comitet general şi deputatul Parlamentului Italiei, Marietta Tidei şi deputatul Parlamentului Franţei Thierry Mariani, vor avea mai multe întrevederi cu oficiali guvernamentali şi parlamentari din Moldova.
De asemenea, parlamentarii europeni se vor întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu oficiali din cadrul organizaţiilor internaţionale, inclusiv Misiunea OSCE în Moldova.
Scopul vizitei este de a informa Grupul parlamentar pentru Moldova cu privire la evoluţiile recente în procesul de reglementare transnistreană. Totodată, prin intermediul acestei vizite, se urmăreşte favorizarea unei cooperări mai bune între părţi la nivelul parlamentar şi încurajarea sprijinul politic pentru soluţionarea durabilă şi comprehensivă.
IPN