Externe

Mesajul ocupanților ruși pentru ultimii apărători din Severodoneţk: „Vă predaţi sau muriţi”. Liderul de la Kiev cere armament greu pentru a putea respinge atacurile

Bătălia pentru oraşul ucrainean Severodoneţk este una din cele mai violente purtate vreodată în Europa, declară preşedintele Ucrainei, Volodmir Zelenski. Forţele de apărare ucrainene au fost nevoite să se retragă din centrul oraşului situat în nordul regiunii Donbas. Un lider al separatiştilor susţinuţi de Rusia susţine că soldaţii ucraineni rămaşi la Severodoneţk mai au doar două opţiuni: să se predea sau să moară. Liderul ucrainean afirmă, însă, că Ucraina îşi va recuceri toate teritoriile în prezent ocupate, dacă va primi armamentul pe care nu încetează să-l ceară Occidentului.

În luptele din Donbas, care, cu siguranţă, vor rămâne în istoria militară ca una din cele mai brutale bătălii purtate în Europa şi pentru Europa, armata ucraineană şi serviciile de informaţii încă mai pot învinge, tactic, forţele Rusiei.

Guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, unde se află Severodoneţk, a recunoscut că ruşii controlează acum 70 – 80% din oraş. Luptele sunt atât de îndârjite, încât chiar şi cucerirea unui singur bloc de locuinţe poate dura câteva zile, a adăugat demnitarul.

Armata rusă a aruncat în aer ultimul pod care lega oraşul de restul teritoriului încă neocupat al ţării.

Reprezentanţii autorităţilor de la Kiev subliniază, însă, că forţele ucrainene rămase în Severodoneţk NU sunt încercuite şi pot să-şi evacueze răniţii.

Comandantul separatiştilor susţinuţi de Rusia se laudă, însă, că trupele sale i-au blocat total pe ucraineni.  

50.000 de localnici din Mariupol au fost deportaţi în Rusia

Focul artileriei ruse a făcut din nou victime civile, între care şi un copil de şase ani. La rândul lor, separatiştii afirmă că oraşul Doneţk, aflat sub controlul lor din 2014, a fost bombardat intens de armata ucraineană. Atacurile, în care s-ar fi folosit şi obuze livrate de ţările NATO, s-ar fi soldat cu trei morţi şi 18 răniţi, potrivit separatiştilor. Acuzaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Liderul autoproclamatei republici Doneţk a cerut mai mult ajutor din partea Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a grăbit să dea asigurări că apărarea celor două regiuni separatiste este principalul scop al aşa-numitei ”operaţiuni militare speciale” din Ucraina.

Însă, până acum, armata rusă a reuşit doar să prefacă în ruine oraşele pe care pretinde că le-a eliberat în Donbas.

La Mariupol, ocupanţii ruși au invitat câţiva ziarişti în subteranele combinatului Azovstal, unde soldaţii ucraineni au rezistat aproape trei luni.

Dar tot la Mariupol, 50.000 de localnici au fost deportaţi în Rusia, iar cei rămaşi în oraş sunt lipsiţi de hrană, apă potabilă şi îngrijire medicală. În total, cel puţin 12.000 de civili ucraineni şi-au pierdut viaţa de la începutul invaziei, potrivit procuraturii de la Kiev.

Preşedintele Zelenski rămâne însă convins că, de îndată ce va primi armamentul greu de care are nevoie, Ucraina îşi va elibera întregul teritoriu, inclusiv Crimeea.

Un consilier al preşedintelui a oferit o listă consistentă a armamentului solicitat. Între altele ar fi nevoie de o mie de obuziere, o mie de drone, 500 de tancuri şi 300 de lansatoare multiple de rachete.

Într-un interviu la o televiziune germană, Volodimir Zelenski a cerut din nou guvernului de la Berlin să aleagă între susţinerea Ucrainei şi menţinerea relaţiilor cu Rusia. În replică, cancelarul Olaf Scholz a declarat că va livra sisteme de artilerie din cele mai moderne dar numai după ce militarii ucraineni vor fi instruiţi cum să le folosească.

Scholz, ca şi preşedintele francez Macron, au evitat să confirme că se vor deplasa joi la Kiev, împreună cu premierul italian, aşa cum a scris presa vest-europeană.

Potrivit unui politician ucrainean, cei trei lideri ar urma să fie însoţiţi de preşedintele României, Klaus Iohannis în vizita neconfirmată nici la Bucureşti.

Sursa: Observatornews.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.