Era în anul 1990. Lucram pe atunci în calitate de secretar general de redacție la „Glasul națiunii”, prima publicație cu litere latine din Basarabia postbelică, iar Dumitru – în cea de redactor artistic al revistei. Într-o zi, aflând despre aptitudinile sale în domeniul cioplitului în lemn, a fost rugat de către regretata (acum), poetă Leonida Lari, redactorul-șef al publicației, să confecționeze niște mese și scaune în stil tradițional pentru barul redacției noastre. După ce acestea au fost executate, mai mulți intelectuali, în majoritatea lor oameni de creație, veneau în acest local să serveascăun ceai, o cafea sau o tărie, dar mai mult pentru a admira interiorul localului, amenajat de către neîntrecutul meșter.
Pedepsiți și urmăriți de securitate, pentru că nu abordau tematica realismului socialist
Născut pe 7 martie 1957 la Giurgiulești, acolo unde Prutul se revarsă în Dunăre, în 1972, la vârsta de 15 ani, Dumitru a fost admis la Școala de pictură „I. Repin”, actualmente Colegiul de arte plastice „A. Plămădeală”. Aici, l-a avut în calitate de dascăl pe celebrul pictor Aurel Guțu, care a sădit în sufletul învățăceilor săi (Dumitru Costandachi, Igor Isac, Ioan Morarescu ș.a.) sămânța dragostei față de frumos, de tradiții, obiceiuri, elemente naționale în artă, adică, de tot ce era interzis atunci. În ultimul an de studii, pentru că în lucrările de licență au refuzat să abordeze tematica realismului socialist, au fost chemați la securitate, iar direcția școlii le-a micșorat notele. În semn de protest, ei au refuzat să-și ridice diplomele de absolvire. Ulterior, profesorul lor Aurel Guțu a fost învinuit de naționalism și de antipedagogie. În apărarea lui s-a ridicat toată grupa. Elevii i-au adresat o scrisoare ministrului Culturii al URSS, Demicev, întru susținerea nevinovăției lui Aurel Guțu, care, chipurile, i-a instigat pe absolvenți să nu-și ridice diplomele. Până la urmă, acesta a fost reabilitat, iar notele elevilor – revăzute. Securitatea, însă, nu i-a mai scăpat din vizor toată viața…
Terasa. Casa Părintească Palanca
„Școala de arte și meșteșuguri „Meșterul Manole” a fost visul meu dintotdeauna”
La Facultatea de Grafică și Pictură a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, unde a fost admis, Dumitru l-a avut în calitate de pedagog și conducător de licență pe profesorul Ion Daghi. „Cioplitul în lemn l-am început la facultate, unde am avut și un curs de prelucrare artistică a lemnului. Apoi am studiat ornamentul geometric, participam la diverse târguri și expoziții de artă populară”, ne povestește Dumitru. În 1993, a devenit membru al Uniunii Meșterilor Populari, iar în 1998, în atelierul său de creație de pe stradela Fierarilor nr.2, a deschis Școala de arte și meșteșuguri „Meșterul Manole”. Ea a fost înregistrată la Ministerul Educației, iar absolvenții ei primeau certificate de meșter-cioplitor în lemn de categoria I-IV, conform registrului nomenclatorului de la Direcția de învățământ profesional. În 2007, școala a fost înregistrată ca proiect internațional la expoziția din Hanover, unde, din trei mii de proiecte din întreaga lume, au fost acceptate numai 383, inclusiv cel al lui Dumitru. Pe parcursul anilor, școala a reușit să revigoreze și să dezvolte ornamentul geometric, obținând Marele premiu și premiul I la mai multe expoziții. În 2007, din lipsă de bani, ea și-a sistat activitatea, iar acum, în ograda lui Dumitru se află în construcție un somptuos edificiu al Școlii de artă și meșteșuguri „Meșterul Manole”, stilul arhitectural fiind neoclasicist, cu elemente luate din arhitectura lui Alexandru Bernardazzi.
Proiect Fatada a Școlii Meșterul Manole
Pe galeria Domnitorilor, uiți de noțiunea de timp…
În casa sa, el a mai construit Galeria Domnitorilor, de la regele Decebal până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, unde, dacă te afli, pierzi noțiunea de timp. Portretele domnitorilor sunt executate în mozaic bizantin de Ion Daghi. Pe fiecare scaun, tron, este încrustată stema țării, care exista pe timpul domnitorului respectiv. Alături, se află o vinotecă, unde fac degustație mai multe delegații străine.
În 2002-2007, Dumitru a lucrat la reconstrucția Mănăstirii Căpriana, în 2003-2005 – la terasa cu coloane a Asociației de creație „Buciumul”, în 2006-2007 – la cea a sălilor de degustație de la Cricova, iar în 2008 a realizat proiectul muzeului Combinatului „Kwint” din Tiraspol și, în 2009 a amenajat popasul de odihnă pe traseul Chișinău-Leușeni, la kilometrul 49 – terasă de odihnă, un izvor, o troiță, un podeț și un grup sanitar,- toate executate în stil național tradițional.
Sperăm că de Dumitru Costandachi veți mai auzi. Pentru că de fapt, el este Meșterul Manole din Chișinău.
