Timpul Liber

Mihai Cimpoi, omagiat la Biblioteca „Transilvania”

Vineri, în incinta Bibliotecii „Transilvania” din sectorul Ciocana, în cadrul Salonului literar „Ceaiul de la ora patru” a avut loc o întâlnire cu academicianul Mihai Cimpoi care, pe 3 septembrie, a împlinit 70 de ani.

Manifestarea a fost deschisă de către conducătoarea salonului, profesoara Alexandra Tănase, șefa Catedrei limba și literatura română de la Liceul Teoretic „Gaudeamus”. Dumneaei a apreciat înalt creația și activitatea lui Mihai Cimpoi, academician, critic, istoric literar și filosof.
De fapt, manifestarea a fost o lecție de limba și literatura română din aria curriculară, la care s-au produs în exclusivitate elevi din clasa a XII-a. La eveniment au mai participat și elevi din clasele a VI-IX de la alte instituții: Liceul sportiv nr. 2, Liceul „C. Negruzzi” și Liceul „P. Zadnipru”.
Lecția a purtat genericul „Mesianicii de la începutul de secol XX”, după lucrarea fundamentală a omagiatului „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”. Moderată de către eleva Ana Gabor, care a vorbit în cunoștință de cauză despre creația literară a protagonistului manifestării, în cadrul ei au luat cuvântul mai mulți liceeni. Astfel, despre activitatea lui Constantin Stere a vorbit Irina Babicev, iar despre Gheorghe V. Madan – Carolina Olaru și Corina Ursu. Ana Munteanu s-a referit la creația lui Ion Buzdugan și Olga Gruzin – la cea a lui Vladimir Carnavali. Activitatea literară a lui Andrei Ciurunga a fost tema prezentată de către Ecaterina Lepădatu și Aliona Scutaru, iar cea a lui Radu Gyr – a Tinei Danu și Victoriei Morari. Leon Donici a fost în atenția lui Viorel Celpan. La rândul său, Sergiu Busuioc a prezentat eseul lui Mihai Cimpoi „Esența ființei”. S-a mai vorbit despre operele lui Eugen Coșeriu, Arcadie Donos, Teodor Nencev, Alexandru Robot, Liuba Dumitriu, Olga Crușevan și Nicolae Coban.
Mihai Cimpoi a rămas profund impresionat de cunoștințele elevilor, care au dat dovadă de o analiză competentă a operelor prezentate.
Parascovia Onciu a mulțumit oaspetelui pentru prezență, apreciind, în același timp, activitatea Salonului literar „Ceaiul de la ora patru”, găzduit de către instituția pe care o conduce.

Amintim faptul că Mihai Cimpoi a fost omagiat cu o zi înainte la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”. Moderată de către Nicolae Dabija, în cadrul serii de creație au luat cuvântul Excelența Sa, Ambasadorul României în R. Moldova Marius Lazurca, viceministrul Culturii Gheorghe Postică, președintele Comisiei parlamentare cultură, știință, educație și mass-media Chiril Lucinschi, protoiereul Ioan Ciuntu, primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă, Andrei Strâmbeanu, Ion Ungureanu, Alexe Rău, Lidia Kulikovski ș.a. Spectatorii au admirat evoluarea corului Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla”, precum și a Ansamblului etno-folcloric „Plăieșii”, condus de Nicolae Gribincea. Un duel epigramatic a fost susținut de către Ion Diviza și Gheorghe Bâlici, dar și de către omagiat.

Primarul Dorin Chirtoacă i-a înmânat lui Mihai Cimpoi însemnele de cetățean de onoare al orașului Chișinău, decizie luată în cadrul Consiliului municipal.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *