O intenţie a lui Mihai Ghimpu despre care am vorbit şi data trecută, s-a materializat, inclusiv cu ajutorul lui Igor Dodon, care îşi realizează o promisiune electorală.
Este vorba despre înlăturarea din funcţie a ministrului apărării, Anatol Şalaru. Omul care a făcut istorie în mai multe rânduri, pentru românii din Basarabia. Omul care a avut curajul să iniţieze şi să conducă mişcarea de stradă din iarna anului 1987-1988, care a şi făcut posibilă inclusiv lupta lui Mihai Ghimpu, i-a făcut acestuia din urmă stat independent al cărui preşedinte interimar a fost, iar acum este deputat. Măcar pentru atâta lucru, eternul lider liberal îi datorează respect lui Şalaru. Mai e încă un motiv pentru care Ghimpu trebuie să-l stimeze pe Şalaru, nu să-l denigreze şi să-l saboteze, în privat dar şi în public. Anatol Şalaru a fondat, în 1993, Partidul Reformei. După câţiva ani, acesta s-a retras din politică, propulsându-l pe Mihai Ghimpu la conducerea PR. Timp de aproape zece ani, Ghimpu nu a reuşit să ducă formaţiunea în Parlament sau să se remarce în vreun alt fel, până când l-a atras pe nepotul său Dorin Chirtoacă şi l-a folosit drept locomotivă ca să ajungă întâi preşedinte de consiliu municipal, apoi deputat, preşedinte de Parlament şi preşedintele interimar al Republicii. Spre deosebire de Ghimpu, Şalaru şi-a clădit singur cariera politică şi cea profesională şi s-a bucurat de respectul colegilor săi de generaţie. Este cumpătat în comportament şi abordări, şi, spre deosebire de Ghimpu, nu emite „perle” de aşa-zis umor puturos, de care i se face ruşine unei naţiuni întregi, şi de la care râde numai el, părându-i că a spus ceva deştept.
Ca ministru al apărării, Anatol Şalaru a colaborat îndeaproape cu americanii şi a făcut istorie încă o dată, peste decenii, aducând pentru prima oară militari americani în Piaţa Marii Adunări Naţionale, fostul centru simbolic al puterii sovietice din RSSM. În timpul mandatului său a continuat şi s-a extins asistenţa militară acordată de SUA şi aliaţii din NATO Armatei Naţionale a Republicii Moldova. S-au fortificat relaţiile de cooperare pe plan militar cu România. A fost continuat şi accelerat procesul de obţinere a interoperabilităţii depline a Armatei Naţionale şi a forţelor armate ale ţărilor membre NATO. Ministrul Şalaru s-a declarat în mod deschis pentru aderarea la NATO. Este un pro-european convins şi un adept al aducerii Uniunii Europene în Republica Moldova şi a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Este unionist şi lucrează ca să putem ajunge în situaţia în care reunirea cu România va deveni realizabilă. Aflarea sa în fruntea Ministerului Apărării a dus Republica înainte, cu mulţi paşi, pe calea apropierii de structurile occidentale NATO şi UE.
Acum Şalaru nu mai e ministru. La fel ca orice politician adecvat şi înalt demnitar public energic, dornic de schimbare şi eficient, din Republica Moldova, el a fost înlăturat de la putere de o conjuraţie a lichelelor, închipuiţilor, pizmuitorilor şi semidocţilor. Care i-au sabotat activitatea încă la Ministerul Transporturilor, deşi Şalaru este omul care a pus bazele reabilitării fără precedent a drumurilor din Republica Moldova, încă din 2009-2010.
Cauza românească din Basarabia a pierdut mult prin această demitere. Atât din cauza pierderii poziţiei de putere şi influenţă a lui Şalaru, cât şi din cauza îngreţoşării faţă de Mihai Ghimpu, omul care strigă că e unionist doar în campaniile electorale. Mi se pare suspect, acum, că Ghimpu a fost implicat deja în două plecări ale celor mai buni miştri ai apărării – Vitalie Marinuţa şi Anatol Şalaru.
Eternul lider al PL este un om inconştient – el nu înţelege ce face. El nu ştie cât rău face cauzei prin prestaţia sa. Practic, în ultimele săptămâni i-a făcut jocul lui Dodon. Prin Ghimpu, Dodon marchează puncte în faţa propriului electorat. Ghimpu s-a descalificat în totalitate şi trebuie să plece. Toate meritele sale din trecut, care există, şi pentru care va fi apreciat în continuare, au fost umbrite, eclipsate în mod fatidic de ultimele sale isprăvi. Pentru binele românismului din Basarabia, Mihai Ghimpu trebuie să se retragă din activitatea politică.
De altfel, cazul lui Şalaru nu este primul de acest gen în istoria politică recentă a Republicii Moldova. Prim-ministrul din 1990-1991, Mircea Druc, a fost sabotat sistematic de majorităţi constituite ad-hoc în primul Parlament, împotriva sa, cu îndemnul şi încurajarea preşedintelui Mircea Snegur, care dorea să scape de un concurent care-l putea detrona, după cum ar fi meritat acel nomenclaturist de filială raională a Partidului Comunist Moldovenesc ajuns şef de stat printr-o greşeală a istoriei. Colegii lui Druc din celelalte republici sovietice nu înţelegeau cum se făcea că un asemenea prim-ministru este săpat de oameni care ar fi trebuit să-l susţină.
Poate e o boală tipică pentru basarabeni, cea de a-şi da cu stângul în dreptul. Şi e păcat.
Eu unul sper că Anatol Şalaru va rămâne implicat în viaţa publică. De oameni ca el avem nevoie.
