Mihai Ștefan Poiată: „Astăzi aproape nimeni nu știe că nașul „NOROC” – ului a fost Alexandru Fedco”

A fost redactor la Radio Moldova, redactor-şef al Asociaţiei de creaţie „Arta”, redactor-şef al Studioului „Moldova-film”, viceministru al Culturii, deputat în primul Parlament, director general adjunct al Centrului Naţional de Cinematografie, vicepreşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat cărțile „Monolog în patru voci” (1988), „Tentaţia contactelor imposibile” (1999) și „Reguli de circulaţie pentru apele subterane” (2006). Este autorul primelor piese documentare din R. Moldova: „A patra latură a triunghiului”, „Melodia de după perete” și „O insulă nelocuită pentru cinci persoane”. Își face debutul teatral pe scena Teatrului Național „M. Eminescu” cu piesa „În lipsa celor prezenți” (1986). În cinematografie debutează cu filmul „Voiaj de nuntă în trei”. În prezent, este profesor de scenaristică la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
 
Mihai Poiată este deschizător de drumuri atât în radiojurnalism, cât și în dramaturgie și cinematografie. Își câștigă faima de primul disc jockey din R. Moldova în calitate de prezentator al emisiunii de muzică rock „Orizont-club”, lansată în ianuarie 1973. Este autorul primelor piese radiofonice în R. Moldova. Multe dintre acestea au fost premiate la Bienala de dramaturgie de la Vilnius (1983) și la Concursul de spectacole radiofonice de la Moscova (1988). A debutat în regie cu filmul „O primăvară care a început în… octombrie”, care a luat premiul „Prometeu”, decernat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului pentru cel mai bun documentar TV al anului 1997. În 2007, se învrednicește de premiul special al juriului pentru filmul „Venim și mâine pe-aici?”, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Filme Documentare „Cronograf”.

În 2011, semnează împreună cu regizorul Mircea Chistruga filmul „Probă de independență”. Publică eseuri despre cinematografie și artele plastice. „Am rămas surprinși de faptul că nouă, autorilor filmului „Probă de independență”, ni s-a incriminat faptul că am făcut exces de echidistanță, dar am considerat că ni s-a făcut un compliment. Noi am încercat să răspundem în acest film la câteva întrebări, așa cum au fost formulate în cele cinci capitole: „De unde venim?”, „De ce am votat independența?”, „De ce nu s-a produs unirea?”, „Am pierdut Transnistria?” , „Independența – o povară?” și „Încotro?”. La aceste întrebări au răspuns, la invitația noastră, politicieni de azi și de ieri, istorici, oameni de cultură și cetățeni ai Republicii Moldova”, afirmă cineastul.

De curând, scriitorul Mihai Poiată ne-a pregătit o mare surpriză – a pus pe masa Editurii „Arc” o carte demnă de cele mai prestigioase premii, inclusiv de cel Național – „ROC” -ul, „NOROC”-ul și „NOI”. E o carte despre „NOROC” și despre generația „NOROC”-ului, căreia i-a fost hărăzit să devină și generația Independenței. „La această carte am lucrat cinci-șase ani de zile. În Arhiva Națională am găsit procesele verbale de la discuțiile programelor de concert ale „NOROC”-ului. Am adunat circa 260 de ilustrații din arhivele familiilor fraților Cazacu, Mihai Dolgan, Valentin Goga, Ștefan Petrache, Victor Legaci, Ion Suruceanu, dar și a fanilor „NOROC”-ului: Mircea Chistruga, Sergiu Plămădeală, Mihai Chiosev ș.a. Ca o curiozitate am reprodus una din tabletele pe care le-a citit la microfon la Radio Europa Liberă Grigore Singurel – „Concert pentru securist și orchestră”. Pentru cei născuți după anul Independenței, amintim că Singurel era pseudonimul lui Efim Crimerman, autorul textelor șlagărelor „De ce plâng chitarele” și „Manechine”. De fapt, noi nu am cunoscut „NOROC”-ul adevărat, deoarece el aici prezenta în scenă un repertoriu, care să fie acceptat de către autoritățile locale, și altul – cel adevărat, pe care îl prezentau în afara republicii, ca să fie pe placul amatorilor de muzică rock. Cartea va fi însoțită de un CD cu înregistrările „NOROC”-ului în formula lui legendară (1966-1970). Atât cartea, cât și albumul care îl va însoți, va fi și un prilej de a ne aminti și de Alexandru Fedco, fost director al Filarmonicii și nașul grupului „Noroc”, adică cel care i-a dat un nume pe care nu-l vom uita niciodată”, ne-a mai spus Mihai Poiată.

În ultimii ani, autorul fuge de rigorile dramaturgiei în stihia prozei. Alteori, când vrea să-și ordoneze gândurile și sentimentele, revine la dramaturgie. Sperăm să fie în câștig și proza, și dramaturgia!