Moldova

Miniştrii şi-au scos veniturile la vedere, unii nu au nici casă

Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, a câştigat împreună cu soţia în jur de 190 de mii de lei în 2011. Ministrul nu a declarat că ar avea în proprietate vreo locuinţă, în schimb deţine un automobil.

Ministrul economiei, Valeriu Lazăr şi soţia au câştigat aproape 280 de mii de lei din salariile de bază şi peste 178 de mii din cote de participare în capitalul agenţilor economici. De asemenea familia Lazăr deţine două loturi de pământ, în Chişinău şi în satul Mingir, raionul Hânceşti. Ministrul economiei are şi o casă în capitală, locuinţa fiindu-i evaluată 2 mln de lei. Familia mai are un automobil şi pachete de acţiuni la două întreprinderi, în valoare de peste 350 de mii de lei.

Viceprim-ministrul reintegrării, Eugen Carpov şi soţia au câştigat 365 de mii de lei la locul de muncă de bază. Familia deţine şi un apartament cu o cameră, în valoare de peste 200 de mii de lei.

Ministrul finaţelor, Veaceslav Negruţa, a declarat că în 2011 familia sa a avut venituri de peste 200 de mii de lei la locul de muncă şi puţin peste 65 de mii de lei din vânzarea unui garaj. De asemenea, familia Negruţa deţine o casă în comuna Truşeni, de 152 de metri pătraţi, şi un apartament în capitală, care a fost evaluat la peste 286 de mii de lei. La capitolul proprietăţi ministrul a trecut şi două automobile.

Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, şi soţia au câştigat, conform declaraţiei oficialului, aproape 120 de mii de lei la locul de muncă de bază. 11 mii lei au fost câştigaţi din activitatea pedagocică, iar 18 mii din reprezentarea statului în societăţile comerciale. Ministrul Efrim a mai declarat că în anul precedent a câştigat 370 de lei din suma depusă în instituţiile financiare. Ministrul justiţiei nu a declarat locuinţe, automobile sau cote-părţi în afaceri.

Ministrul apărării, Vitalie Marinuţa şi soţia au obţinut venituri de peste 110 mii de lei la locul de muncă. De asemenea, ministrul a declarat 51 de mii de lei obţinuţi din alte surse legale, precum îndemnizaţiile, bursele, pensiile sau premiile. Vitalie Marinuţa este proprietarul unui automobil în valoare de 100 de mii de lei.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat venituri de peste 236 mii de lei, împreună cu soţia, din activitatea de bază la serviciu, dar şi din activitatea pedagogică şi cea ştiinţifică. Familia deţine 2 loturi de pământ în capitală, ambele în valoare de peste 600 de mii de lei, iar casa sa de locuit costă aproximativ 1 mln de lei. În 2011 ministrul şi-a luat maşină de 288 de mii de lei şi deţine un garaj la Universitatea Agrară, care costă pete 42 de mii de lei. Vasile Bumacov mai are şi acţiuni la două întreprinderi cu afaceri agricole.

Restul miniştrilor nu şi-au făcut publice veniturile pentru anul precedent. Nu au completat declaraţiile pe venit nici vicepremierul Mihai Moldovanu, nici başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi nici preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.

Din 21 de oficiali ai Guvernului, doar 8, inclusiv premierul, au completat declaraţiile pe venit pentru anul 2011 şi le-au publicat pe pagina electronică a Guvernului.

Via Info-prim.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *