Ministru britanic: Drepturile cetăţenilor români vor fi respectate, inclusiv în contextul unui Brexit fără acord
Astfel, cu referire la obținerea de către cetățenii români rezidenți în Marea Britanie, la data ieșirii Regatului Unit din UE, a statutului de settled/pre-settled, oficialul britanic a reconfirmat că aceștia se pot înregistra până în decembrie 2020. De asemenea, cei doi oficiali au agreat să rămână în contact privind situația cetățenilor români care vor ajunge pe teritoriul Regatului Unit după 31 octombrie 2019.
Ministrul român a transmis omologului său că România va asigura respectarea drepturilor cetățenilor britanici, pe bază de reciprocitate, și în acord cu legislația națională.
Cei doi demnitari au discutat și despre proiectul de lege a migrației, Christopher Pincher asigurându-l pe George Ciamba că va informa în timp util și în deplină transparență autoritățile de la București cu privire la evoluții, pentru a putea fi asigurată informarea eficientă a comunității românești din Regatul Unit.
Ministrul George Ciamba și omologul britanic au abordat și subiectul dezvoltării relațiilor bilaterale dintre România şi Regatul Unit şi a reafirmat importanța Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, cu accent pe dimensiunea economică şi de securitate.
Informații utile:
Pentru a beneficia în continuare de drepturile de care beneficiază în prezent, este necesar ca toți cetățenii români care locuiesc în Marea Britanie să se înregistreze și să obțină așa numitul statut special – settled/pre-settled status, de preferință cât mai curând posibil și cel târziu până la 31 decembrie 2020. Până acum s-au înregistrat peste 141.000 de cetățeni români, fiind a doua cea mai numeroasă comunitate care a depus cereri pentru noul statut.
După data retragerii, cetățenii români care nu locuiesc în Marea Britanie vor putea intra în continuare fără viză în Marea Britanie, cu pașaportul sau cartea de identitate, pentru vizite scurte, de până la trei luni.
Misiunile diplomatice și consulare ale României din Marea Britanie desfășoară în mod regulat campanii de informare, atât în mediul online cât și în diferite orașe britanice pentru cetățenii români aflați în Regat. Pagina web a Ambasadei României la Londra (londra.mae.ro) oferă informații detaliate și actualizate cu privire la procedurile necesare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!