Social

Ministrul Educaţiei este împotriva numirii pe viaţă a managerilor şcolari

Despre aceasta a declarat ministrul Educaţiei, Maia Sandu, în cadrul unei şedinţe. Potrivit ministrului, managerul trebuie să se ocupe mai mult de aspecte de finanţare, de politica privind resursele umane, transmite IPN.

„Trebuie să investim foarte mult în aceşti oameni, pentru că ei nu au învăţat ce înseamnă managementul financiar şi resurse umane. Avem nevoie de un sistem instituţionalizat de formare, inclusiv în instituţiile pedagogice trebuie să existe asemenea cursuri unde oamenii pot să se instruiască”, a spus ministrul.

Maia Sandu a mai declarat că nu este de acord cu situaţia actuală, când circa 30% dintre managerii şcolari sunt numiţi pe viaţă. „Mă întreb cum poţi să responsabilizezi un om de rezultate dacă nu ai niciun instrument?”, a spus ministrul, precizând că o idee ar fi ca o dată la 5 ani să aibă loc un concurs pentru ocuparea acestei funcţii, deoarece concursul presupune competiţie.

Maia Sandu a menționat că problema cadrelor didactice în R. Moldova este una foarte serioasă. Ultimul recensământ din 2012 a arătat că 18% dintre cadrele didactice sunt persoane de vârstă pensionară şi 8% sunt persoane de vârstă pre-pensionară, ceea ce demonstrează că în curând în jur de 26% dintre cadrele didactice vor fi de vârsta pensionară.

Tot o problemă o constituie şi faptul că actualmente 21% din cadrele didactice predau două discipline care nu sunt conexe şi printre aceştia sunt profesori care predau până la șapte discipline.

Ministrul a spus că sectorul educaţional este neatractiv din mai multe motive: salarii mici, condiţii de lucru nesatisfăcătoare, nu există un sistem bun de promovare în carieră. Ministrul a subliniat în acest sens că trebuie să fie revizuită modalitatea de salarizare, modalitatea de atestare şi trebuie să existe un sistem de promovare în carieră, care să fie atractiv.

Timpul.md via IPN
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *