Ministrul finanțelor vrea transparență în achizițiile publice
Acesta s-a mai referit și la proiectul legii bugetului, menționând că în pofida condițiilor dificile, pentru acest an sunt preconizate majorări de salarii inclusiv pentru profesori și medici.
În cadrul interviului, Octavian Armașu se referă la reforma achizițiilor publice care prevede o revizuire a sistemului de achiziții publice de sus până jos. Printre acestea sunt schimbarea rolului agenției de achiziții publice ca autoritate centrală care să asigure și eficientizarea acestor achiziții. În plus să fie îmbunătățită transparența achizițiilor publice și să fie eliminat fenomenul corupției. Prin aceste reforme se dorește și extinderea numărului de participanți la achizițiile publice. Un prim pas va fi instituirea unei agenții independente pentru soluționarea contestațiilor care să fie subordonată parlamentului.
O altă direcție importantă de reforme este și cea a cheltuielilor publice, a menționat Octavian Armașu.
Totodată, ministrul finanțelor s-a referit și la proiectul Legii bugetului de stat, menționând că a fost elaborat deja, urmând ca zilele viitoare să fie discutat cu sindicatele și patronatele, iar săptămâna viitoare să fie votată în guvern. Ministrul a precizat că se prevăd majorări de salarii pentru unele categorii de angajați, inclusiv pentru medici și profesori.
De asemenea, autoritățile examinează și noi prevederi în privința importului automobilelor, care ar putea presupune chiar reducerea taxelor de import,
Referindu-se la viitorul Acord cu FMI, Octavian Armașu a declarat că în cadrul vizitei experților Fondului de la sfârșitul lunii mai urmează să fie discutată o strategie de implementare a reformelor, care, după ce va fi coordonată, va permite semnarea Acordului cu FMI.
De altfel, Octavian Armașu a menționat că în câteva luni Republica Moldova a reușit să recâștige încrederea partenerilor internaționali. “Am avut discuții cu parteneri de dezvoltare și deja avem certitudinea că mergem pe calea cea dreaptă și Republica Moldova va beneficia de suportul partenerilor de dezvoltare”, a declarat el.
Referindu-se la situația economică actuală, Octavian Armașu a declarat că s-a reușit majorarea veniturilor la buget în comparație cu anul trecut, iar noul guvern a reușit chiar să acopere o bună parte a datoriei de peste 700 de milioane de lei pe care o lăsase fostul guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!