Mircea Snegur, primul președinte al R. Moldova: „Definitiv pot spune că Putin și rușii lui sunt agresori, sunt ucigași”
Mircea Snegur susține că Ucraina se confruntă acum cu un război cu Rusia de aceeași natură cu cel care a avut loc în regiunea transnistreană în 1992, „doar că teritoriul nostru e mult mai mic”.
„E un război pe care eu personal îl condamn, de rând cu toți oamenii, mai ales pentru că noi, acum 30 de ani, am trecut printr-un război similar, doar că nu de aceeași intensitate. Este cunoscut faptul că atunci, cercurile ostile de la Moscova i-au înarmat pe separatiști, i-au susținut militar, logistic și economic. I-au trimis pe poziții cu sub pretextul că ar fi în calitate de instructori. Exact ca și acum – operațiune specială pentru a apăra Lugansk și Donețk. De fapt, ei bombardează toată Ucraina. Eu cred că nimeni nu s-a așteptat că Putin va ataca Ucraina în întregime. Se putea gândi că doar va recunoaște așa-zisele republici independente Lugansk și Donețk, își va instala armata rusă acolo (la fel ca și în Transnistria), cu scopul ca să le desprindă cu totul de Ucraina, dar deja se vede ce vrea. Vrea să distrugă Ucraina cu totul, cu pretextul, mi-e și silă să spun ce prostii debitează Putin – „conducere fascistă, ultranaționaliști”.
„Definitiv pot spune că Putin și rușii lui sunt agresori, sunt ucigași”, punctează Snegur.
De asemenea, Snegur consideră că Putin „și-a dorit istorie veșnică”.
„Poate deplânge Uniunea Sovietică. E greu să înțelegi ce e în capul lui Putin și ce-și dorește cu adevărat, dar cred că o reconstituire a Uniunii Sovietice este practic imposibilă. Lumea s-a civilizat, țările singure își decid soarta”, susține Mircea Snegur.
Primul președinte al Republicii Moldova speră că într-un final, Ucraina va cunoaște pacea, deși, din proprie experiență, știe că Rusia nu-și respectă angajamentele.
„Vor urma tratative, va înceta focul. Finalitatea va fi pacea, cu siguranță, dar este greu de spus sub ce condiții. Și mai ales, dacă aceste condiții vor fi îndeplinite. Nici după 30 de ani, Rusia nu și-a retras trupele din regiunea transnistreană, deși există decizii și la nivel de OSCE, de ONU. Rușii nu se supun regulilor. Ei încalcă dreptul internațional”, precizează Snegur.
„E greu de spus ce va urma. Vom trăi și vom vedea”.
Totodată, Mircea Snegur își exprimă convingerea că nu există pericole pentru Republica Moldova.
„Conducerea noastră procedează absolut corect. Duce o politică corectă în vederea păstrării statutului de neutralitate și războiul nu va ajunge la noi. Vreau să le inspir acest optimist și celor care ne vor citi”, mai spune Snegur.
Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, neafiliat politic, a ocupat funcţia în perioada 1991 – 1996. Snegur a susţinut proclamarea independenţei la 27 august 1991 şi s-a opus referendumului unional privind păstrarea URSS.
Sursa: Zdg.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!