Mitul ziariștilor (bloggerilor) „vânduți” („plătiți”)

Ne-am obișnuit cu ea, nu cerem argumente, o repetăm și noi fără să aducem argumente. Oricât de coruptă și degradată ar fi breasla condeierilor există cu certitudine și din cei neplătiți. Pot pune mâna în foc că majoritatea sunt neplătiți. Din păcate, un mic și zgomotos grup de scribi frustrați și complexați, roși de invidie și ură, a proliferat o întreagă mitologie despre ziariștii (bloggerii) „vânduți” („plătiți”).

Există ziariști între ziariști și bloggeri între bloggeri: unii sunt buni profesioniști și de o bună calitate morală. Aceștia au idei și produc opinii. Grafomanii și scribii cu cerul gurii negru de invidie nu pot admite una ca asta. Ei n-au idei și nu produc opinii, ei au complexe și produc mârlănii. Aceștia îi judecă pe toți ceilalți cu măsura moralei lor degradate, ei nu pot să admită că ești mai profesionist și mai moral decât dânșii. Aceștia nu-ți recunosc dreptul la opinie și la convingeri. Ei te declară fără drept de apel „vândut” și „plătit”. Sunt sigur că anume ei sunt acei care ar fi gata, fără condiții și remușcări, să scrie orice porcărie pentru un bănuț aruncat în pălăria lui. De regulă, grafomanii sunt și megalomani, se cred importanți și cu „impact la public”. Tupilați prin văile infinitului virtual ei sunt cunoscuți de o mână de pelerini, ca și ei, prin aceste văi. Lumea lor începe de la str. Pușkin și se termină la Bănulescu Bodoni.

…Moldova însă nu încape în parametrul dintre aceste străzi. Nici chiar pe „bulevardul” FB. Nu e nevoie să ieși din Chișinău, e suficient să treci de aceste străzi și să întrebi cinei-i ziaristul (bloggerul) X și ți se va răspunde cu o sinceră strângere de umeri…

Zilele acestea am auzit că, chipurile, există bloggeri plătiți cu sume uriașe pentru piața noastră. Aiurea. Nu cred că există politicieni atât de smintiți ca să plătească un pumn de bani unui grafoman lipsit de har și de idei. Admit că li se aruncă un bănuț în pălărie, dar nu mai mult.

Îi citesc cu plăcere pe ziariștii (bloggerii) care au idei, care pot naște și formula o opinie, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Trec, însă, senin, fără oprire, peste logoreea veninoasă a scribilor care vor să devină vizibili, poate vor fi plătiți… În acest scop se dau în stambă, o fac pe teribiliștii, își etalează fobiile și obsesiile, inclusiv cele sexuale, își dau, în mod freudian, ochii peste cap – poate, cineva îi va remarca…

Din fericire, nu sunt remarcați…E adevărat, produc cantități impresionante de mizerie morală, dar ce-ai să-i faci, asta e legea echilibrului. Fără ei viața ar fi nimicitor de plictisitoare, iar prezența lor în spațiul public motivează nevoia de profesionalism și moralitate a celorlalți.