Cetăţeanul contemporan din Moldova nu este interesat de un anumit adevăr, istorii de succes sau progrese. Cetăţeanul vrea senzaţii, omucideri, scandaluri şi poveşti erotice. Pieptul dezgolit al unui semi-interpret poate fi, şi este, mai popular decât câţiva oameni oneşti care salvează o viaţă. O ştire despre un accident rutier, un viol sau un omor este de obicei mai populară decât o istorie de succes a unui om simplu şi frumos.
În aceste condiţii, pentru un ziarist din R. Moldova este imposibilă monitorizarea ştirilor pozitive. Asta ar semnifica un fel de suicid profesional. Pentru că cititorul este atras de mizeriile ieftine, nu de materialele pozitiviste şi calitative. Vina o poartă în egală măsură şi cititorul, şi ziaristul: unde este cerere în permanenţă va fi ofertă, şi invers. Orice ziarist, cât de făţarnic şi lipsit de principii ar fi el, se satură la un moment de toate mizeriile pe care le scrie zi de zi. Acesta îşi promite că nu va mai critica şi nu va scrie despre mizerii, va încerca să vadă doar lucrurile frumoase, demne de a fi transmise societăţii. Ce face ziaristul în acest moment. Iese în ţară pentru a căuta pozitivismul şi istoriile de succes. Pentru o mai mare reuşită caută succesul cu zâmbetul pe buze. Şi imediat ce faţa acestui ziarist schiţează un zâmbet, societatea îi răspunde cu o mutră acră. Pentru că în societatea moldovenească nu prea se zâmbeşte. Dacă zâmbeşti, poţi fi considerat nebun, drogat, beat, orice, numai nu fericit.
Probabil este interzis să fii fericit în Moldova. Încerci să ignori comuniştii în sutană, politicienii căutaţi de interpol, poliţiştii traficanţi, judecătorii corupţi, şoferii vitezomani, omorurile, jafurile, violurile ş.a.m.d. Şi până la urmă societatea tot te condamnă, te condamnă pentru faptul că poţi fi fericit în ţara în care trăieşti. În toată această mare de mitocănie, invidie şi intoleranţă, ziaristul cu pricina reuşeşte să găsească totuşi o istorie de succes, una simplă şi frumoasă. Şi ce credeţi, are mai puţini cititori decât avea atunci când scria despre mizerie. În acest caz, nu suntem noi oare o naţiune de mizerabili? O naţiune care a uitat demult să zâmbească şi nu mai suportă fericirea.
