Moldova devine o ţară a invalizilor care aşteaptă ajutoare sociale
Vârstnicii îşi aşteaptă pensiile şi se bucură atunci când pot obţine mici ajutoare materiale pentru a-şi procura pâine, lemne sau medicamente.
De Ziua Internaţională a Invalizilor, Ministerul Muncii a dispus să fie acordate ajutoare materiale din mijloacele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei, prin intermediul fondurilor locale, în sumă de 18,4 mln. lei. Maria Pahomi, o locuitoare a satului Lozova, raionul Străşeni, ne-a telefonat la redacţie, arătându-se indignată de faptul că ea nu a primit nimic din acest ajutor bănesc.
„…La noi în sat doar o jumătate din numărul total de invalizi şi-au primit ajutoarele. Am cu ce trăi, nu mor de foame, dar mi-e milă şi de mine, pentru că sunt bolnavă şi am nevoie de medicamente în valoare de peste o mie de lei în fiecare lună….”, ne-a spus Maria Pahomi. De Ziua Internaţională a Invalizilor, aproximativ 150 de persoane cu nevoi speciale din satul Lozova au primit câte un ajutor bănesc în sumă de 200 de lei. „De ce au distribuit bani doar la o jumătate din cei nevoiaşi? Sau acele persoane sunt mai bolnave decât noi?”, a adăugat ea, menţionând că încearcă, împreună cu alţi invalizi, să afle cui şi pe care principii au fost distribuiţi banii. „Eu mă deplasez cu greu, sprijinindu-mă în cârjă, dar o vecină de-a mea nici nu poate mânca cu lingura, pentru că are ambele mâini rupte şi oasele deformate. O altă femeie are trei copii şi trăieşte în casa părintească. Niciuna din ele nu a primit ajutorul bănesc”, se plânge lozoveanca. Potrivit ei, lista celor 150 de persoane a fost întocmită de o comisie care a verificat condiţiile de trai ale persoanelor cu nevoi speciale. „Această comisie a fost şi a văzut că vecina are un frigider, pe care l-a primit pomană de la nişte săteni şi a considerat că nu trăieşte rău. Vai de capul ei, sărmana, nu are nici pâine pe masă… Am aflat că în alte raioane asistenţii sociali au împărţit câte 100 de lei pentru fiecare, ca să ajungă bani pentru toţi, dar la noi…”, se frământa Maria Pahomi.
„Au maşini, castele, dar vor şi ajutoare…”
Solicitat de TIMPUL, asistenta socială din localitate, Maria Vornicescu, ne-a spus că, prin scrisoarea trimisă de Direcţia raională a protecţiei sociale, familiei şi copilului, au fost acordate ajutoare pentru 44,7% din invalizi. „Am primit un ordin de la Fondul de susţinere a populaţiei şi lista a fost întocmită de o comisie obştească, din care fac parte viceprimarul, medicul-şef al localităţii, doi asistenţi sociali, secretarul consiliului, perceptorul fiscal şi un consilier. La o şedinţă a comisiei s-a discutat despre fiecare persoană în parte. I-am exclus pe acei care au primit ajutoare sociale şi materiale şi i-am ales pe acei mai săraci dintre ei. Nu i-am ales după gravitatea bolii”, a menţionat Maria Vornicescu. „Toţi oamenii se revoltă. Noi le explicăm, dar ei nu vor să înţeleagă. Unii, într-adevăr, sunt bolnavi şi au nevoie de ajutor, dar, dacă acestea au fost indicaţiile, ce putem face?”, se întreba asistenta socială.
Maria Pahomi menţiona că asistenţii sociali nu vor să le spună care dintre oameni au primit banii. „Lista este la oficiul poştal. În satul nostru avem foarte mulţi invalizi: 333 numai de gradul doi. Ministerul Muncii a trimis o scrisoare la Direcţia asistenţă socială din Străşeni şi au fost selectate persoanele socialmente vulnerabile. Există şi foarte multe persoane care, deşi sunt invalide, au condiţii bune de trai – primesc bani de peste hotare, au maşini şi castele, dar numaidecât mai vor şi ajutoare…”, s-a arătat indignată asistenta socială Zinaida Sturza.
Ajutoarele sunt pentru un număr limitat de persoane
Şeful adjunct al Direcţiei protecţiei sociale, familiei şi copilului din cadrul Consiliului raional Străşeni, Savin Şaptefraţi, a spus că banii transferaţi de Fondul republican de susţinere socială a populaţiei au fost pentru un număr limitat de persoane. „Ni s-a specificat că fiecare persoană trebuie să primească 200 de lei. Comisiile obşteşti studiază fiecare caz în parte. Nemulţumiţi au fost, sunt şi vor fi. Vom mai primi o tranşă de bani şi vom mai da alte câteva ajutoare. În alte raioane, funcţionarii au dat câte 100 de lei pentru fiecare, dar, aflând, le-am spus mai în glumă că Centrul Anticorupţie se va apuca de capul lor, deoarece în scrisoare este indicată suma de 200 de lei.
Adevărul e că moldovenii noştri s-au deprins cu nărav: trebuie să le dai, şi gata…”, a conchis şeful Direcţiei protecţie socială.
Azi, în Republica Moldova există 179.100 de persoane cu dizabilităţi (dintre care 15.100 copii), cu 11.600 mai multe persoane decât în anul 2006. Din numărul total, circa 49,0% sunt femei şi 51,0% – bărbaţi. Cei mai mulţi invalizi (59%) locuiesc în zona rurală, iar două din trei persoane cu nevoi speciale au vârsta cuprinsă între 40 şi 59 de ani.