Nădejdea este a doua virtute teologică. Ea apare în inima omului după credinţă. Omul credincios va nădăjdui în promisiunile lui Dumnezeu. Scriam în numărul trecut că din auzire vine credinţa, însă şi nădejdea, după Apostolul Pavel tot aşa este: „Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde (ci împlinire n.m.). Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede?” (Romani 8; 24).
Toată nădejdea noastră este din cuvântul Mântuitorului, păstrat în Evanghelie: „Rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei” (Coloseni 1, 23). Şi este necesară pentru mântuirea noastră, fiindcă nimeni nu face vreun lucru, dacă nu nădăjduieşte în împlinirea lui: „Căci pentru noi s-a scris: „Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade". (I Corinteni 9; 10).
Apostolul Pavel ne atrage atenţia că şi nădejdea este pentru desăvârşirea relaţiei dintre om şi Dumnezeu. La fel cum am văzut şi în cazul credinţei. Legea a fost doar o prefigurare a promisiunii ce avea să fie împlinită odată cu venirea lui Iisus Hristos. Iată ce ne spune în acest sens: „Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.” (Evrei 7; 19), precum şi următoarele: „ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi” (Efeseni 1; 18).
Dacă Legea îi permitea omului să aibă o conduită morală şi să respecte un legământ cu Dumnezeu, învierea lui Hristos va aduce un nou legământ, care va schimba omul, nu doar haina omului. Fiindcă Iisus şi-a asumat întreaga fire umană, nu doar un chip părelnic al omului. Sfântul Athanasie cel Mare spunea că: „Pe atât de mult a devenit Hristos fiu al omului, pe cât de mult va deveni şi omul fiu al lui Dumnezeu”.
Iisus Hristos schimbă omul ontologic (adică din adâncul fiinţei). Şi Legea pe care drepţii Vechiului Testament o împlineau din poruncă, fiindu-le contrar firii lor căzute să săvârşească binele, este înlocuită după învierea Sa din morţi de credinţă şi nădejde („Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.” – I Petru 1; 21). Omul nou, restaurat de Iisus Hristos, va fi plin de nădejde şi tare în credinţă, iar prin firea lui înnoită prin botez va lucra binele (poruncit în Legea veche). De aceea Iisus a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric legea şi proorocii, n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5; 17). De aceea Apostolul Pavel şi Evanghelistul Ioan spun că nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nu fiindcă s-ar fi desfiinţat legea, ci fiindcă a fost împlinită de Iisus Hristos şi de acum ea nu mai este poruncă anevoie de urmat, ci lucrarea firească a omului înnoit prin har.
Cel mai mare păcat împotriva nădejdii este deznădejdea. Sfinţii se temeau foarte tare de acest păcat care absoarbe orice putere a sufletului. Deznădejdea este prezentată în Patericul egiptean ca demonul sinuciderii. Şi poate fi combătută prin rugăciune multă şi post cu măsură. Omul trebuie să aibă o atenţie sporită. Dacă slăbeşte trupul, slăbeşte şi sufletul. De aceea, de multe ori, la deznădejde se ajunge prin posturile ţinute prea sever fără binecuvântare de la duhovnic. Pe de altă parte, e bine să ştim că în ziua de azi deznădejdea e considerată şi o boală psihică (depresia) şi e tratată medicamentos. Diferenţa dintre deznădejde ca păcat şi deznădejde ca patologie trebuie stabilită de medic şi duhovnic. Dar există şi o cale de a le deosebi singuri: când deznădejdea e legată de această viaţă şi de aşteptările noastre de la ea – vorbim de probleme patologice; când însă ne pierdem nădejdea în cuvintele lui Dumnezeu – avem de-a face cu un păcat grav şi e bine să vorbim cu duhovnicul ca împreună să găsim ieşirea din această ispită.
Nu am găsit alte cuvinte mai frumoase de a încheia acest articol, decât cele ale aceluiaşi iubit Apostol Pavel: „Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.” (Romani 15; 13).
