Nanofantoma nocivă Dibutilspălat

„Rospotrebnadzor”. Mă căutase mult. Mai întâi prin sticlele cu apă minerală şi vin exportate din ţara lui Saakaşvili. Anume în aceste recipiente i-a spus Putin să caute. După asta – prin laptele lui Lukaşenko. Apoi a trecut la vinurile şi divinurile moldoveneşti. Era pe timpul când Voronin, dintr-o greşeală fatală (pentru el), i-a suflat în Pasat lui Putin&Medvedev. Şi eu, gângania nocivă, dintr-o „fantomă ce rătăceşte prin Europa”, m-am transformat într-o nanofantomă ce rătăceşte prin Rusia.
Di-bu-til-spă-lat! Ptif-u-u! Nu-mi place numele. Cine naiba l-a mai născocit?! Onişcenko? Să-l poarte el. Numele, căci din mine ce poţi lua? Sunt o biată nanofantomă, fără culoare şi fără gust. Ba – spun minciuni – gust s-ar putea să am. Gustul care nu le place ruşilor. Gustul neobedienţei faţă de dorinţa şi voinţa lor. Când liderii ţărilor exportatoare în Federaţia Rusă le fac moscalilor pe plac, eu am un gust foarte bun. Dar, îndată ce apare vreo contrazicere cu puterea moscălească, apar şi eu. Şi toată tărăşenia începe să miroase a… dibutilspălat. Ptif-u-u!
Într-o vreme chiar mi se făcuse scârbă de mine şi am hotărât cu tot dinadinsul: mă sinucid. Primul lucru care mi-a trecut prin mintea mea de nanofantomă nocivă, adică politică, a fost să mă înec într-o sticlă de Russkaia vodka. Sau de Putinka, că-i de viţă mai nobilă. Dar n-am avut norocul să mor. Acolo am întâlnit mai multe rubedenii fantomatice pe care nu le puteai scoate la lumină nici cu cele mai sofisticate preparate&microscoape. Dar nici nu le căuta nimeni, căci erau produse în Rusia, pentru ruşi. Prin surogatele samogonice-spirtoase care circulă în vase voluminoase n-am îndrăznit să intru: vreau să mor, totuşi, de moarte bună. Mi-aş dori, de exemplu, să mă închine Onişcenko în sănătatea lui Putin…
De altfel, eu, în calitatea mea de fantomă nocivă, adică politică, într-o ţară în care şeful guvernului a fost, mai înainte, şeful serviciilor secrete, am şi unele calităţi de şpigon. Pe ici-acolo, mai trag şi eu cu urechea mea fantomatică la ceea ce vorbesc prin celulare înalţii demnitari. Am aflat că acest Onişcenko e omul nostru, a muncit cândva la Leova şi n-ar avea nimic cu vinurile moldoveneşti, dacă nu i-ar şopti şefu’ cel mare: fass! Am auzit cu urechile mele fantomatice cum îi răspundea unui amic din Chişinău, care îi reproşa că vinurile moldoveneşti exportate în Rusia sunt de bună calitate, nu de vopsit gardurile… Onişcenko i-a spus pe şleau: eu sunt mic, există mai mari ca mine; las-să se întâlnească al doilea de la voi cu al doilea de la noi şi problema va dispare. Problema, adică eu, dibutilspălat, nanofantoma cea nocivă, adică politică.
Văzând cât e de greu de trăit în Rusia, am încercat să emigrez şi eu în Europa. Am găsit şi o cale avantajoasă – prin ţevile de gaz. Dar „Gazprom”-ul a dat garanţie că gazele emanate de Rusia nu conţin nimic nociv, adică politic, şi, prin aceasta, mi-a anulat existenţa. Acum, unica mea şansă de a exista sunt vinurile şi divinurile moldoveneşti. Dar te pomeneşti că al doilea de la Moscova ajunge la o înţelegere cu al doilea de la Chişinău şi eu ce mă fac? Revin la starea de fantomă rătăcitoare prin Europa?

Dibutilspălat Onişcenkescu