Politică

Natalia Gherman, Ministrul afacerilor externe şi integrării europene: R. Moldova dorește ca populaţia Transnistriei să beneficieze de AVANTAJELE UE

Potrivit agenţiei "Infotag", care face trimitere la Serviciul de presă al MAEIE, Gherman, comentînd rezultatele summitului de la Vilnius, a confirmat "deschiderea autorităţilor de la Chişinău pentru acordarea asistenţei şi informaţiei necesare pentru menţinerea accesului preferenţial al întreprinderilor din stînga Nistrului pe pieţele europene".

Ministrul a confirmat sprijinul Republicii Moldova pentru angajamentele asumate în cadrul OSCE pe cele trei dimensiuni: politico-militară, economică şi de mediu, şi cea umană, şi a salutat lansarea Procesului Helsinki+40.

Vorbind despre cursul reglementării conflictului transnistrean, ministrul s-a pronunţat pentru necesitatea iniţierii dialogului pe marginea aspectelor politice.

"Soluţia viabilă pentru conflictul transnistrean trebuie să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană", s-a arătat convinsă Gherman.

Potrivit ei, eforturile autorităţilor moldoveneşti sînt axate pe promovarea dialogului, libertăţii circulaţiei şi consolidarea încrederii între cele doua maluri ale Nistrului.

Oficialul moldovean a chemat Tiraspolul să se abţină de la acţiuni ce ar putea să înrăutăţească situaţia poliţiei şi şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină, şi a invitat partenerii să contribuie la depăşirea problemelor existente pe calea dialogului.

Ministrul de externe a specificat necesitatea menţinerii stabilităţii în zona de securitate, pronunţîndu-se în favoarea monitorizării internaţionale a situaţiei în acest sector sensibil.

De asemenea, Gherman s-a pronunţat pentru ideea de transformare a operaţiunii actuale de menţinere a păcii într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional.

Ministrul a confirmat opinia oficială a conducerii republicii în privinţa necesităţii finalizării procesului de retragere a forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul ţării noastre în conformitate cu angajamentele internaţionale.
 
Sursa: infotag.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *