Actualitate

Navalnîi a fost operat la ochiul drept

Potrivit medicilor, Navalnîi va putea sa vada 100% cu ochiul drept peste câteva luni.

Opozantul a scris pe reteaua sociala:

”Imediat răspund la întrebarea evidentă: nu, tratamentul meu nu a constat în faptul că am fost bătut în ochiul drept. Doctorul de la Barcelona (orașul pare sa fie unul dintre centrele europene de oftalmologie) a spus că va încerca să-mi repare ochiul. Iata acum mi-au scos bandajul, arăt într-adevar ”interesant”. În schimb pot să nu mai folosesc diversele accesori de pirat. Din pacate, vederea o voi recupera (la ochiul drept – n.r.) abia peste câteva luni. Acum ochiul drept poate vedea doar prima linie (de litere). Cererea mea de a-mi monta vedere X-ray sau în infraroșu, cei de la spital au refuzat-o categoric. O altă manifestare a rusofobiei”, a încheiat in gluma Navalnîi.

Politicianul rus a fost atacat la sfârșitul lunii aprilie, la Moscova, când un necunoscut l-a stropit în față cu o solutie de verde briliant, care a produs o arsura chimica la ochiul drept. La câteva zile după atac, opozantului i-a fost eliberat pașaportul, pe care autoritatile ruse au refuzat sa-l emita timp de cinci ani.

După obținerea pașaportului, Navalnîi și-a anunțat intenția de a merge în străinătate pentru tratament. 

paginaderusia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *