Negocierile privind agenda de implementare a Acordului de Asociere încep săptămâna aceasta
Informaţia a fost comunicată de către viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iulian Groza, în cadrul primei conferinţe a forumului
anual de discuţii privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, organizat la Chişinău.
Iulian Groza a menţionat că agenda de implementare a Acordului de Asociere prevede acţiuni pentru câțiva ani înainte, iar la fiecare 3 ani această
agendă va fi revizuită. "Cel mai important lucru la această etapă este să cădem de acord pe marginea agendei, pe care dorim să o avem aprobată înainte de semnarea Acordului de Asociere. Deoarece, după câteva săptămâni de la semnare, acordul va începe să fie aplicat în mare parte, în afară de acele domenii în care este nevoie de o perioadă de tranziţie cu datele deja stabiliteâ", a spus oficialul.
Uniunea Europeană va finanţa cu încă 10 milioane de euro Republica Moldova pentru a susţine unele domenii în perioada de tranziţie. Iulian Groza a comunicat că autorităţile de la Chişinău au căzut de acord cu Parlamentul European ca Acordul de Asociere să fie semnat la sfârşitul lunii septembrie anul viitor şi ratificat înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova.
Forul de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova a fost organizat de către Asociaţia Pentru Politică Externă şi Fundaţia germană
Friedrich Ebert, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
sursa: ipn