Negru îl acuză pe Filat că n-a știut să COMUNICE cu partenerii și laudă reputația și calitățile lui Leancă
„Un atu al lui Leancă este reputaţia lui, faptul că este cunoscut foarte bine şi în Republica Moldova, şi mai mult în afara Republicii Moldova. Partenerii externi toţi îl cunosc şi toţi au o părere foarte bună despre el. Un alt atu, aş spune eu, este contextul în care el ocupă fotoliul de prim-ministru, vine după o criză foarte îndelungată şi profundă, care marchează toată clasa politică din Republica Moldova, care rezonează în mediul cetăţenilor R. Moldova de toate categoriile.
Republica Moldova s-a aflat pe marginea prăpastiei: geopolitice, economice, sociale – putem să o numim în mai multe feluri. Şi se pune mai multă, să zicem aşa, greutate pe venirea domnului Leancă la funcţia de prim-ministru. În afară de aceasta, el mai are un atu: este un bun comunicator. Poate chiar aceasta ar fi una din primele lui calităţi, poate şi mai importantă decât prima, care spuneam eu, reputaţia. Şi lucrul acesta s-a văzut, că este un mai bun comunicator chiar acuma, în Parlament, când a prezentat programul de guvernare, când a răspuns la întrebări, felul cum a vorbit. Este un bun orator. Aceasta va fi necesar şi aceasta a fost necesar.
De fapt, aicea, într-un fel, a fost punctul vulnerabil al fostului premier, că el nu prea a comunicat cu partenerii săi. Iar lucrul acesta i-a supărat într-atât pe unii, încât s-au transformat în duşmani de viaţă. Mă refer, de exemplu, la domnul Ghimpu.”
continuarea pe europalibera.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!