Neavând încă sediu, ne adunam prin mai multe localuri, discutând despre viitoarea publicaţie. De fapt, de sedii de lux n-am dispus niciodată, pentru că, dorind să nu depindem de nimeni, în nouă ani am schimbat tocmai… şapte sedii. În schimb, n-am plătit tribut nimănui.
Eu unul, am avut de la bun început două rubrici, la care am ţinut şi ţin foarte mult – „Oameni care sunt”, despre personalităţile de cultură şi artă uitate şi „Pro Vatra”, despre ţărani. În acest sens, cred că am fost cel mai norocos dintre colegi, pentru că, de-a lungul anilor, am descoperit mai mulţi oameni de calitate – oameni de cultură, ţărani de rând, numele acestora din urmă, găsindu-le, aşa cum ne-am dorit din start, pe internet.
Cred că n-o să exagerez dacă o să constat că TIMPUL a făcut furori de la bun început. În istoria presei naţionale, n-a existat nicio publicaţie care să se afirme doar în jumătate de an. Unicul Cotidian Naţional a fost şi este o şcoală bună pentru ziarişti.
Are dreptate bunul meu prieten, Mihai Ciobanu, atunci când zice într-un cântec: „Anii nu se uită-n calendar”. Exact cum a avut dreptate şi un alt mare prieten, regretatul compozitor Mihai Dolgan, care zicea şi el: „Ce-a fost nu s-a uitat…”.
