În oraș, totuși, atmosfera de sărbătoare era creată doar de scurta ceremonie organizată de autoritățile locale care au ținut scurte cuvântări prin scurte melodii interpretate de fanfară.
 
„Astăzi e o sărbătoare de suflet, de stat a neamului românesc, a tuturor moldovenilor de pretutindeni care au apărat integritatea statului și dreptul de a purta tricolorul pe edificiile noastre. La fel ca toate statele din lume, am fost implicați în al Doilea Război Mondial, pentru ca, din cauza circumstanțelor istorice în care ne aflam, să rămânem sub influența Uniunii Sovietice. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor patrioți cu inimă mare, în anul 1989, pentru prima dată Frontul Popular a declarat că adevăratul drapel al RM este tricolorul, ca mai apoi acest drapel să fie adoptat prin lege de primul Legislativ de după independență, iar regretatul Gheorghe Ghimpu să arboreze tricolorul pentru prima dată deasupra parlamentului”, amintește primarul localității, Ion Gangan, de la tribună.

Ceremonia nu a durat mult, iar senzația că în acea zi Moldova sărbătorea ceva a fost rapid ștearsă de nemulțumirile oamenilor cu care am discutat.

Peștele de la cap se strică

„Orașul este murdar, urnele de gunoi sunt de negăsit chiar în centrul orașului, d-apoi în restul localității. Iluminarea stradală dacă nu lipsește, atunci este foarte proastă. Uneori lămpile ard în mijlocul zilei, iar noaptea e întuneric beznă. Din parc au vândut terenuri în stânga și-n dreapta. De ce trebuie casa de bătrâni să fie în mijlocul parcului? Acum, din câte am înțeles, vor să construiască și un restaurant în parc”, ne spune nemulțumită Victoria, vânzătoare, de 30 de ani. Colega acesteia, Raisa, declară și ea revoltată că, dacă înainte mergea la alegeri cu speranța de a schimba ceva spre bine, atunci, acum nu mai găsește niciun motiv s-o facă. Totuși, recunoaște că deocamdată nu cunoaște care sunt candidații la postul de primar al localității.

De părerea că toți cei de la conducere ar trebui schimbați radical sunt majoritatea celor cu care am reușit să discutăm. Bunăoară, nisporeneanul Pavel afirmă cu încredere că „e nevoie de o elită politică nouă. Cei pe care-i avem acum sau care au mai fost nu au făcut nimic. Sunt atâtea probleme, că mă doare capul când mă gândesc la ele”.

„Trebuie dați jos hoții ăștia care au furat 15 tone de euro. E nevoie de oameni competenți, dar nu așa ca ăștia pe care i-am votat și ei ne-au furat”, spune Tudor, 53 de ani, șofer la Direcția de învățământ. Acesta consideră că orașul Nisporeni este departe de normele unui oraș, în special din cauza drumurilor deteriorate și confirmă supărarea femeilor din cauza distrugerii parcului. „Mie mi se pare că o mare parte din el s-a vândut deja. Mai degrabă să fie ecologic, să se joace copiii. Am avut odată și carusel aici și l-au scos și pe el”, spune bărbatul.

Câțiva ani în urmă Tudor a lucrat în Irlanda. Acolo a înțeles în ce condiții și-ar dori să trăiască și spre ce trebuie să tindem. „Toți cei care au copii în Europa știu cum e acolo și vor să trăim și în Moldova așa. Cei care muncesc în Rusia – viceversa. Unde câștigă – acolo se trag. Omul vrea să-i fie bine pentru trai”, explică bărbatul. Acesta are două fiice, dintre care una a ales să rămână în SUA după ce a plecat la muncă prin intermediul programului Work an Travel.

Încă în anii 2010, localitățile Nisporeni și Vărzărești, aflate în partea centrală de Vest a Republicii Moldova, erau printre cele mai dezavantajate regiuni din republică, inclusiv în sensul alimentării cu apă și infrastructura sanitației. Astfel, Comisia Europeană, Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare și Cooperarea Elvețiană pentru Dezvoltare au finanțat un proiect care urma să permită accesul durabil la o cantitate suficientă de apă potabilă calitativă pentru populația locală, prin aceasta ameliorând nivelul de trai al populației și de sănătate publică. Totuși, se pare că problemele respective nu au fost înlăturate.

Potrivit altei locuitoare a orașului, cea mai mare problemă este apa și curățenia pe străzi. „Plătim șase lei pe lună, dar să vină măcar odată pe săptămână – să strângă gunoiul de la fiecare poartă. Am vorbit cu autoritățile locale și ne-au tot dus cu promisiunile, dar nu s-a rezolvat problema”, spune Tatiana, invalidă de gradul doi. Aceasta s-a întors acum doi ani din Italia, unde una dintre fiice s-a stabilit cu traiul alături de familia sa. „Primesc pensie socială foarte mică. La noi dacă nu ai bani, nu ai nicio trecere pe la autorități. În fiecare an mă lupt să obțin gradul de invaliditate. Când am fost în Italia n-am plătit un ban pentru tratamentul primit. Dar de când am revenit în țară, crezând că o să mă simt mai bine la mine acasă, diferența este între cer și pământ. Vă spun sinceramente (n.red.: sincer, din it.), eu cu două intervenții de craniotomie și cu crize de epilepsie am primit doar grupa III de invaliditate, pentru ca peste un an să primesc grupa II. Să vedem ce vor spune în acest an. Oare ce probleme o să mai am?”, se întreabă femeia.

Nici soțul acesteia nu lucrează decât ocazional. Totuși, soții reușesc să adune din pensiile pe care le au banii necesari pentru a-i asigura fiicei lor mai mici studiile necesare. „Când le spun peste hotare cât primesc de la stat, ei rămân fără cuvinte! Se întreabă cum mă descurc cu 30 de euro pe lună. Dar ce pot să fac, port aceleași haine an de an, fără medicamentele nu pot”, mărturisește Tatiana.

„Îmi pare că-i sfârșitul lumii”

Contrar antevorbitorilor, pensionara Liubovi afirmă că actualul primar este un bun gospodar. „E ca tatăl nostru, ascultă ce avem pe suflet, chiar dacă am greșit cu ceva, ne primește cu un cuvânt bun, nu ne dă afară. A făcut drumurile, teren de joacă pentru copii, a construit un centru comercial”, spune bătrâna, fiind susținută de prietena sa, Maria Malai, tot pensionară.

„Toată viața am lucrat la grădiniță. Acolo condițiile sunt foarte bune și directoarea e o fetiță bravo. Totuși, tinerii dacă vor să facă ceva aici, atunci numai să stea prin baruri, că acestea sunt suficiente. Cât despre lucru nu prea au ce face. Spitalul vor să-l închidă, școala specială au închis-o de tot”, recunoaște femeia care nu duce nici ea lipsă de greutăți. Are șase nepoți și doi fii. „Unul și-a luat aici pământ, iar altul a ajuns invalid în urma unui accident și-l ajut din pensia mea de 600 de lei, căci el primește doar 125 de lei pensia. Am fost la Buliga de mai multe ori, dar nu ne-a ajutat deloc. Și din pensia asta trebuie să mai plătesc apa, gazul, lumina. Nu-mi ajunge. Vă spun, îi tare greu, nu știu unde o să ajungem, da-mi pare că-i sfârșitul lumii”, mărturisește femeia disperată. Această acuză lipsa de susținere din partea autorităților și consideră că trebuie „să ne unim și să-i dăm afară pe bandiții ăștia, poate or veni mai buni în locul lor”.

Potrivit nisporenenilor, piața muncii din raion este la pământ. Fie că salariile sunt foarte mici, fie că lipsesc locurile de muncă, unde mai pui și prețurile ridicate la toate produsele. Aceste greutăți le fac zile fripte locuitorilor care încearcă de toate ca să supraviețuiască. „În Nisporeni este foarte greu de trăit. Am locuit cu soția și în raionul Sângerei, de unde vine ea. Acolo-i mult mai bine. Producția este mai ieftină. Am lucrat șofer în alimentația publică, distribuiam produse alimentare, și cele mai mari prețuri mereu au fost în Nisporeni. Dacă la noi kilogramul de cârnaț e 70 de lei, atunci în Sângerei poate fi 65 de lei. Diferență este”, afirmă Mihai Crudu, 51 de ani, șomer.

Soția acestuia lucrează la Moscova, unde este bucătăreasă. „Și eu m-aș duce, dar la vârsta mea deja n-ai ce face, la stroikă (n.red.: construcții) trebuie mai tineri. Soției mele în Italia nu i-am dat voie să plece. I-am spus să aleagă: fie rămâne acasă, fie merge la Moscova, unde am fost împreună”, spune bărbatul.

Prima atestare documentară a localităţii Nisporeni este reflectată în cartea de hotar semnată de domnitorul Moldovei Gaspar Vodă la 4 ianuarie 1618. Ocupaţia de bază a localnicilor era agricultura şi vânatul. O ramură aparte era cultivarea viţei de vie şi pomicultura.

În anii 1989-1990 în oraş s-au desfăşurat mai multe cenacluri şi manifestaţii de renaştere naţională. În perioada de tranziţie majoritatea întreprinderilor şi-au redus esenţial volumul de producţie, iar unele şi-au întrerupt activitatea. Perioada dată s-a caracterizat cu migraţia masivă a populaţiei peste hotare şi scăderea nivelului de trai.
 
Primarul orașului Nisporeni este Ion Gangan, din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM) ales din turul I. Președintele Consiliului Raional Nisporeni este Vasile Bâtca, din partea aceluiași partid.