Ultima oră

Noi reguli pentru depunerea unei cereri la Curtea de la Strasbourg

Astfel, o cerere care nu conține toată informația necesară nu va putea fi examinată de Curtea Europeană. Doar o petiție care întrunește toate condițiile impuse de Regula 47 din Regulamentul Curții va fi considerată ca depusă în termen. În caz contrar, va fi respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, numai o cerere care satisface toate condițiile de formă și conținut va întrerupe curgerea termenului de șase luni, data introducerii fiind considerată cea aplicată de oficiile poștale naționale pe plic (data expedierii).

Reclamanții trebuie să prezinte suficiente informații pentru a permite Curții Europene să procedeze la o analiză inițială a cererii. Este vorba despre toată informația esențială privind plângerile depuse la nivel național, în fața jurisdicțiilor naționale, copiile documentelor relevante (în special copii ale hotărârilor/deciziilor naționale). Acest lucru va permite determinarea de la bun început a scopului și naturii cazului. În acest sens, cazurile care necesită prioritate la fel vor putea fi identificate la faza inițială.

Regula 47 revizuită este una flexibilă. Astfel, condițiile impuse nu vor fi aplicate dacă există o explicație "adecvată" pentru omisiunea de a prezenta o cerere în forma cerută. Curtea Europeană își rezervă discreția de a accepta o cerere, chiar dacă aceasta nu a fost prezentată într-o formă cerută, dar însoțită de o explicație cuvenită. O excepție va fi aplicată reclamanților care cer aplicarea măsurilor interimare asiguratorii.

Toate documentele și materialele pentru a ghida reclamanții vor fi disponibile pe pagina web a Curții Europene (www.echr.coe.int/applicants).

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *