NU RATA, luni în chioşcuri: Secretele Bucătăriei – Salate (vol. 4) oferit de Timpul și Litera
Salata de spanac şi măr verde, salată din peşte crud şi spumă de tzatziki sau salată de linte cu prosciutto sunt doar câteva dintre reţetele îmbietoare incluse în acest volum. Pe lângă acestea, editorii colecţiei vă propun un periplu gastronomic inedit, în care veţi descoperi reţete apetisante, cum ar fi salata de morcovi şi grepfrut preparată în Camerun, salate de fasole şi mere din Arabia Saudită sau salata niçoise din Franţa.
Folosiţi condimentele potrivite, pentru că acestea pun în valoare fiecare salată pe care o preparaţi, începând cu cele mai simple. Uleiul de măsline este întotdeauna o alegere excelentă pentru prepararea salatelor, dar experţii recomandă şi uleiul de nuci, cu un gust intens şi ferm, care se îmbină perfect cu lăptuca, untişorul sau andivele amărui. Muştarul este de asemenea un ingredient frecvent al reţetelor de salată, dar în cazul preparatelor calde trebuie adăugat ultimul, pentru că altfel poate dobândi un gust amar.
Dacă vreţi ca preparatele dvs să fie nu numai apetisante, ci şi aspectuoase, editorii colecţiei vă pun la dispoziţie un capitol special, în care veţi afla cum puteţi realiza aranjamente incredibile din fructe şi legume: anthurium din ardei, crizanteme din praz sau ceapă sau şoricei din ridichii.
Colecţia “Secretele Bucătăriei” este o serie de 8 volume dedicate în egală măsură celor pasionaţi de gătit şi celor preocupaţi de menţinerea sănătăţii şi a tinereţii. Gustoase, sănătoase şi uşor de preparat sunt atributele esenţiale ale reţetelor incluse în colecţie. Selecţia acestora a fost făcută ţinând cont de disponibilitatea ingredientelor pe piaţa autohtonă şi de obiceiurile noastre culinare.
Colecţia apare în bune condiţii grafice, cu numeroase ilustraţii. Pe lângă secţiunea principală dedicată reţetelor, fiecare volum conţine un scurt istoric al modului de preparare pentru produsul de bază, recomandări generale privind alegerea ingredientelor şi diferitele tehnici de preparare.
La un pret de doar 50 de lei vei putea cumpara in fiecare zi de luni ziarul Timpul impreuna cu Suplimentul Femeia si un volum din colectia „Secrete de bucătărie”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!