Internațional

Nu vom mai putea transmite vin, carne şi produse lactate rudelor din Italia?

De când au început descinderile în vămile româneşti, coletele transportate în microbuse spre Italia sunt controlate minuţios, ore întregi. Orice colet în care sunt depistate produsele alimentare interzise poate crea probleme şoferilor, aşa că aceştia sunt mult mai atenţi la ceea ce transportă, anunţă şi Comunitatea Online a Basarabenilor din România.

Mulţi dintre şoferi se plâng că dacă situaţia va continua, vor fi nevoiţi să renunţe la afacere, pentru că vor îndura mai degrabă pierderi decât câştig.

Contactat de TIMPUL, Serviciul Vamal Central a negat oricare schimbări în legislaţie, precizând că nici în vamele moldoveneşti, nici în cele româneşti nu au fost anunţate astfel de reguli.

Timpul.md (I.J.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *