Vestea că se află de mai bine de două luni pe patul suferinţei am aflat-o de la Tudor Ungureanu, conducătorul Ansamblului-etnofolcloric „Ştefan Vodă”. Tudor se revolta, între altele, că bolnavul nu dispune de condiţiile necesare, iar cei din spital barem nici nu ştiu cine este Anatol Codru.
Am luat-o în grabă spre Spitalul Oncologic, unde se află internat bunul nostru prieten în Secţia de terapie intensivă. Am aflat că, în afară de soţie, nimănui nu i se permite să intre, dar, după ce am bătut pe la câteva uşi, am făcut-o şi eu pe mortul în popuşoi şi am intrat în secţie. Noroc de o asistentă medicală care a fost îngăduitoare cu mine şi m-a lăsat să discut cu bolnavul timp de câteva minute.
Astfel, am aflat că a fost internat în spital, după ce a căzut, ca secerat, când transporta un sac de ipsos, din care dorea să construiască un bust. Vorba e că, anterior, el i-a făcut un bust bunului său prieten, Grigore Vieru, ba a mai turnat şi o medalie cu chipul regretatului poet, la monetăria din Bucureşti. După acea cădere, s-a ales cu o fractură de coastă. A avut de suportat o operaţie grea, la care s-au mai adăugat şi alte boli, care se trag de la o traumă din copilărie.
Poetul mi-a recitat o poezie, pe care a scris-o de Duminica Mare. Mi-au dat ochii în lacrimi, amintindu-mi că Anatol Codru este ultimul din generaţia şaizeciştilor, din care au făcut parte Liviu Damian, Ion Vatamanu, Victor Teleucă, Gheorghe Vodă, Grigore Vieru. Astăzi, numai Codru ne rămâne, stejarul viguros al neamului nostru. Tocmai de aceea mă rog lui Dumnezeu (şi vă îndemn şi pe dumneavoastră s-o faceţi, stimaţi cititori) pentru sănătatea celui care a făcut metaforă din piatră şi ne-a lăsat, în afară de cărţile-i de poezie, şi câteva zeci de filme documentare, premiate la diverse festivaluri. Multă sănătate, maestre, şi să ne trăiţi, că ne mai trebuiţi!
