O delegație a Parlamentului Republicii Moldova a efectuat o vizită de lucru la Parlamentul Suedez

În perioada 23-24 ianuarie curent, o delegație a Parlamentului Republicii Moldova, din componența căreia au făcut parte deputații Oxana Domenti, Valentina Rotaru, Mihaela Spatari, Elena Gudumac, Lidia Lupu și Elena Hrenova a efectuat o vizită de lucru la Parlamentul Suedez.
Membrii delegației au avut o serie de întrevederi cu conducerea și membrii Parlamentului din Suedia, reprezentanții oficiului Avocatului poporului pentru probleme de egalitate, reprezentanți ai societății civile și mediul academic, precum și factori de decizie ai companiei Telia – operator dominant de telefonie mobilă în Suedia și Finlanda.
Discuțiile purtate pe parcursul vizitei s-au axat pe extinderea și consolidarea în ansamblu a relațiilor de cooperare politice, sociale și economice între Suedia și Republica Moldova spre beneficiul ambelor țări, precum și pe valorificarea noilor oportunități de implicare a parlamentarilor în domeniile de interes reciproc.
Astfel, parlamentarii moldoveni au abordat chestiuni ce țin de cooperarea bilaterală între cele două țări dar și cooperarea RM cu UE în vederea realizării prevederilor Acordului de asociere, cooperarea în vederea soluționării conflictului transnistrean, care este sprijinită de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și colaborarea Comisiilor parlamentare de profil.
În cadrul întrevederi cu vicepreședintele Parlamentului Suediei, Esabelle Dinghizian, au fost trecute în revistă toate subiectele de interes comun, posibilitatea extinderii cooperării între Parlamentele celor două țări, importanța implicării mai active ale doamnelor deputate și organizarea unor evenimente comune. De asemenea, s-au discutat politicile suedeze de conciliere a vieții de familie cu cea profesională. Totodată, s-a convenit asupra constituirii în Parlamentul Suediei a Grupului de prietenie parlamentar cu Legislativul Republicii Moldova, fapt ce ar facilita cooperarea celor două țări.
În Parlamentul Suedez, membrii delegației Republicii Moldova au discutat cu Margareta Cederfelt, conducătorul delegației Suediei la Adunarea Parlamentară a OSCE despre rolul femeilor în asigurarea păcii și stabilității, despre importanța participării semnificative a femeilor în activitățile de prevenire, mediere și soluționare a conflictelor și despre perspectivele soluționării diferendului transnistrean, inclusiv rolul OSCE în acest proces.
În cadrul vizitei de lucru, Președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Oxana Domenti a stabilit relații de colaborare directe cu comisiile parlamentare de profil ale Parlamentului Suediei, în special, cu Comisia pentru piața muncii, Comisia de asigurări sociale și cea de sănătate și bunăstare.