Actualitate

O grupare transnaţională intenționa să utilizeze sistemul bancar din R. Moldova într-o schemă de spălare a banilor

Printre membrii grupului figurează cetăţeni ai Israelului, Federaţiei Ruse, Lituaniei, Republicii Moldova, dar şi ai altor ţări, care urmează a fi identificate în cadrul investigaţiilor demarate.

Potrivit unui comunicat al CNA, mai multe companii din Uniunea Europeană au fost prejudiciate urmare a unui nou tip de fraudă numit „social engineering", bazat pe obţinerea, prin manipulare psihologică, a informaţiilor confidenţiale din cadrul unor companii internaţionale. După ce obţineau datele necesare, membrii grupului le utilizau pentru a simula pretinse relaţii contractuale. De exemplu, după ce se asigurau că şeful companiei-victimă se afla într-o deplasare, aceştia contactau contabilii sau responsabilii financiari ai instituţiilor şi îi anunţa, din numele managerului, că există o situaţie urgentă şi trebuie de transferat anumite sume pe conturile unor companii necunoscute. Ulterior, de pe aceste conturi, banii se transferau către un lanţ de intermediari din diverse ţări, printre care Estonia, Letonia şi Republica Moldova.

Utilizând această schemă, în perioada septembrie-octombrie curent, a fost înregistrată tentativa de utilizare a conturilor bancare a mai multor societăţi autohtone, înfiinţate cu acest scop, pentru legalizarea mijloacelor băneşti obţinute prin escrocherie de la agenţi economici din Lituania, Republica Franceză, Republica Cehia, Ungaria etc. Banii urmau să fie transferaţi în adresa unor societăţi din China, având la bază contracte fictive de cumpărare a utilajelor industriale.

Urmare intervenţiei CNA şi procurorilor, au fost sistate operaţiunile în conturile bancare a companiilor autohtone intermediare şi pornită urmărirea penală pe faptul spălării banilor în proporţii deosebit de mari. În prezent, 1 300 000 de euro au fost sechestraţi pe conturile societăţilor implicate, bani parveniţi urmare a fraudării mai multor companii străine. Totodată, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul şi oficiul bănuiţilor au fost depistate şi ridicate ştampilele şi documentele de constituire a 10 societăţi autohtone şi 4 companii străine, fondate de membrii grupului pentru a fi utilizate în activităţile frauduloase susmenţionate.

La fel, au fost ridicate chei digitale de acces distanţat la 8 conturi străine, contracte şi scrisori de garanţie bancară falsificate, în valoare de milioane Euro şi alte obiecte şi documente utilizate în scopul săvârşirii infracţiunilor.

În prezent, o persoană, care avea rolul de dirijare a activităţilor infracţionale a grupului pe teritoriul ţării noastre este plasată în arest preventiv pe un termen 30 de zile. Totodată, presupusul organizator al întregii scheme criminale, un cetăţean al Israelului este anunţat în căutare internaţională.
Concomitent, Centrul a sesizat ambasadele mai multor ţări europene, pe teritoriul cărora activează companiile care au căzut pradă grupului, în vederea iniţierii activităţilor de recuperare a prejudiciului cauzat.

susa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *