O nouă șansă ratată de a schimba ceva fundamental. Gavrilița: Reforma administrativ-teritorială nu este o prioritate
Prim-ministrul spune că guvernarea n-a promis în campania electorală reforma administrativ-teritorială, de aceea se va axa pe subiectele pentru care a fost mandatată de către cetățeni – reforma justiției și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, transmite Știri.md cu referie la IPN.
Premierul Natalia Gavrilița spune că acum Executivul nu este preocupat de reforma administrativ-teritorială, întrucât și-a setat alte obiective. Premierul afirmă că un astfel de subiect sensibil trebuie tratat cu maximă responsabilitate, decizia privind o eventuală lichidare a raioanelor trebuie convenită cu actorii politici și cu reprezentanții administraților publice locale.
„Aceasta nu a fost o temă prioritară în alegeri și, la moment, Guvernul consideră că avem teme mai prioritare. Este vorba despre creșterea veniturilor cetățenilor, crearea locurilor de muncă, investiții în infrastructură, reforma justiției. Pentru asta ne-au adus la guvernare cetățenii și ne concentrăm pe aceste subiecte. Între timp, vom lucra și la analize, calcule”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Deși mai mulți reprezentanți PAS au menționat în repetate rânduri că reforma administrativ-teritorială ar trebui să fie realizată până la alegerile locale generale din 2023, premierul dă se înțeles că acest proces este unul care necesită mult timp.
„Orice reformă de acest fel trebuie discutată pe larg. Să existe un consens social, să fie toate forțele politice de acord. Prea mult timp, asemenea reforme au fost politizate, n-au fost înțelese de cetățeni și n-au fost susținute de ei. De aceea, noi trebuie să ne concentrăm pe priorități, între timp să pregătim acest consens social, abia atunci vom putea veni cu propuneri și în acest sens”, a mai spus prim-ministrul.
Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că data limită a realizării reformei administrativ-teritoriale este anul 2023. Potrivit șefului Legislativului, subiectul va fi pe agenda politică a guvernării în anul 2022. Dacă reforma nu va fi realizată până la scrutinul local din 2023, implementarea ei va necesita o amânare de 4 ani, până la expirarea mandatelor aleșilor locali.
PAS – ratează o șansă unică. R. Moldova – condamnată la sărăcie
Premierul populist al PAS, ratează o șansă unică, să schimbe radical un sistem absolut ineficient care costă enorm și nu produce nimic. Amintim că spre exemplu Raionul Basarabeasca are o populație de 23 000 de locuitori, de vreo 10 ori mai mică decât sectorul Ciocana din Chișinău. Cu toate asta, cheltuielile pentru adminsitrația raională sunt uriașe, sute sau mii de funcționari plătiți din banii publici oferă servicii unei regiuni atât de mici, încât să perpetuezi această stare e un act de-a dreptul criminal.
PAS demonstrează că preferă să mearga pe calea populismului, decât pe cea a reformelor nepopulare. Dacă reformele nepopulare ar fi fost efectuate la timp, R. Moldova nu ar fi ajuns în situația în care se află. Din păcate, PAS ca și ceilalți „mari conducători” de până acum preferă să cerșească bani prin Europa că să mărească pensiile și salariile bugetarilor, în loc să facă reforme dureroase.