Cultură

O nouă viaţă pentru Sala cu Orgă! România oferă bani pentru renovarea monumentului istoric

Lucrările de renovare vor începe până la sfârșitul acestui an și se vor încheia în vara anului 2016.

Proiectului de modernizare va costa un milion de euro, bani oferiţi de România.

Stilul arhitectural specific începutului secolului XX și-a lăsat amprenta și asupra clădirii Sălii cu Orgă din Capitală.

Însă monumentul istoric se află într-o stare deplorabilă şi necesită reparaţii de mai bine de 40 de ani.

"S-au făcut reparații cosmetice, un pic de s-au astupat găurile, dar o reparație temeinică nu s-a făcut din 78, de la inaugurarea Sălii cu Orgă" a declarat directorul Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu

Vechi sunt şi încăperile de la demisol.

Din banii alocați din bugetul de stat, anul trecut, în demisol au fost schimbate toate rețelele de comunicații. Acum, sălile au și mai mare nevoie de a fi reparate.

"Imaginea, materialele, culorile rămân intacte. În afară de restaurarea acoperișului, fațadei, amenajarea teritoriului, în proiectul respectiv intră și demisolul Sălii cu orgă, unde sunt niște încăperi pentru pregătirea artiștilor unde este un grup sanitar pentru vizitatori", a declarat consultantul de la Direcția Patrimoniului Cultural de la Ministerul Culturii, Constantin Andruşciac.

Artiştii abia aşteaptă să lucreze în condiţii mai bune.

Pentru reparația parterului și a sălii de festivități va fi elaborat un alt proiect de investiţii.

Sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *