Trei tone de dulciuri zilnic

Fabrica, deschisă în 1946, este compusă din câteva hale mari, construite pe locul în care în perioada războiului erau cazărmi militare. Aici, șeful secției de producere, Victor Patraș, ne-a arătat o parte din uriașa „bucătărie” în care „Bucuria” fabrică zilnic trei tone de dulciuri.

Secția de pregătire a semifabricatelor – unde sunt îmbinate toate ingredientele, unde ciocolata își capătă gustul și aroma, dar nu și forma finală -, este aproape pustie. Doi oameni se învârtesc pe lângă niște instalații, supraveghindu-le zgomotul asurzitor. Hala este plină, în schimb, de mașini, țevi și conveiere, încât, dacă n-ar fi mirosul puternic de ciocolată, ai putea lesne crede că te afli într-o uzină metalurgică.
Utilajele moderne – expresia unor investiții mai noi – sunt asamblate cu unele vechi, din anii `80, când această secție a început să funcționeze.

„Facem anual investiții de milioane de dolari”, dă asigurări Gheorghe Bogdea, responsabil de managementul calității, fără a putea să precizeze, însă, cifra exactă alocată de proprietarul rus pentru modernizarea fabricii.

Tot el ne inițiază în procesul efectiv de producție, explicându-ne rolul fiecărui utilaj în pregătirea masei de ciocolată. „Aici se adaugă untul de cacao, are loc malaxarea masei, care ulterior este trimisă la mărunțire suplimentară. (…) Toată această masă este pompată la linia de producere, la etajul 5, unde are loc modelarea produsului”, ne explică Bogdea.

Când s-a înființat fabrica, acum aproape 70 de ani, caramela se fierbea într-un cazan pe o plită țărănească, după cum povesteau angajații de odinioară. În 1952, la fabrică au adus primul mixer electric, iar femeile nici nu știau cum să-l pornească. Dar de atunci s-au schimbat multe.
Angajații gustă ciocolata, dar nu exagerează

La linia de producere atmosfera este mai însuflețită decât la pregătirea semifabricatelor. Noi am surprins aproximativ 20 de femei destul de cochete, îmbrăcate în alb, ambalând cu grijă ciocolata abia ieșită din conveiere, călduță încă. Dar suspectăm că în alte zile secția arată chiar mai vioi.

Vrem să vorbim cu oricare dintre ele, dar șeful secției ne-o recomandă în mod deosebit pe Elena Efim, femeie zâmbitoare, semn că se simte în apele ei printre atâtea ciocolate. „Mie îmi place meseria și o fac cu plăcere. După 30 de ani de muncă la „Bucuria”, nu pot să spun că mă mai tentează dulciurile, dar îmi place să particip la pregătirea lor”, spune Elena Efim, operator de linie.

Olga Perju are 34 de ani și 14 ani de experiență la „Bucuria”. Ea spune că angajații au voie să guste din ciocolata pe care o fabrică, doar că, „dacă stai multă vreme printre dulciuri, rareori ți se face poftă de ele”. „Aici, în fabrică, oamenii mănâncă, dar în cantități mici. Acasă n-au voie să ia”, ne spune Olga Perju.

Cofetari din neam în neam

Șeful secției de producere, Victor Patraș, își laudă oamenii, afirmând că mulți au experiență de o viață la „Bucuria”, muncesc cu dedicație, unii aducând-și aici treptat tot neamul. Referitor la tinerii angajați, Patraș spune că el însuși îi selectează dintre absolvenții școlii profesionale numărul 5. Singura sa nemulțumire este că, întrucât tinerii își încheie studiile la numai 16 ani, nu pot fi angajați cu program normal, de opt ore pe zi, decât doi ani mai târziu, la împlinirea vârstei de 18 ani. Salariul variază între 2.200 și 4.000 de lei, în funcție de experiență.

Responsabilul de calitate, Gheorghe Bogdea, ne vorbește, la rândul său, cu mult drag despre cele mai bune boabe de cacao aduse de la furnizori cu tradiție din Coasta de Fildeș și Ghana. Zahărul este autohton. Între altele, el ne mărturisește că nu s-a pus niciodată problema ca „Bucuria” să-și sisteze producția din cauza crizei de zahăr, așa cum s-a vehiculat în presă cu ceva timp în urmă.

„A fost un joc, o neînțelegere între producătorii de zahăr și companie, dar nu a fost un pericol real. Volumul producției este în continuă creștere”, ne asigură el. În perioada Postului Mare, „Bucuria” fabrică 85 de produse de post, din totalul celor 450, astfel încât oamenii să nu tânjească după dulciuri până la Paști.

„Este adevărat că vara, când apar fructele și legumele, oamenii cumpără mai puține bomboane. În schimb, de Paști și de Crăciun ciocolata este la mare căutare, iar fabrica își sporește volumul producției”, mai relatează Bogdea.

Rușilor nu le mai place „Bucuria”

Fabrica exportă dulciuri în 12 state, România fiind pe primul loc după volumul comercializat. Bomboanele „Bucuria” mai ajung în statele baltice, în Israel, în SUA, Croația, Bosnia și Herțegovina.

„Înainte exportam mult în Rusia, dar, ca urmare a problemelor apărute în relația cu Moscova, exporturile în această țară s-au diminuat semnificativ. Oficial, exporturile nu sunt stopate, dar întâmpinăm multe obstacole”, admite Bogdea.

Patraș spune că lucrurile nu stau chiar atât de rău și, drept dovadă, scoate repede o diplomă obținută de „Bucuria” la o competiție de profil organizată luna trecută la Moscova. Prin urmare, piața rusă nu e total pierdută.

Unele dulciuri au prețuri piperate

Referitor la prețul destul de piperat al unor dulciuri, reprezentanta departamentului de Marketing ne încredințează că acestea variază și în funcție de prețul materiei prime achitate în euro. Dar ne încredințează că „Bucuria” are bomboane pentru toate buzunarele, de la mărci „premium” (Do-Re-Mi, Chișinăul de Seară, Favorit) la dropsuri mai ieftine.