O punte cu rugby-tag între Chişinău şi Tiraspol
Competiţia a demarat sâmbătă la Tiraspol şi a continuat duminică la Chişinău, unde s-a desfăşurat şi solemnitatea de înmânare a premiilor. La această întrecere sportivă, care a avut şi scopul de a restabili legăturile între oamenii simpli de pe ambele maluri ale râului, au participat 14 echipe de pe malul drept şi 14 de pe malul stâng al Nistrului – băieţi şi fete cu vârstele cuprinse între 15-16 ani. Ideea organizării unui asemenea eveniment aparţine Consiliului Europei care, în colaborare cu ministerele Educaţiei, Tineretului şi Sportului, dar şi cu câteva ONG-uri de profil din Moldova au reuşit, în cadrul programului „Măsuri de consolidare a încrederii între malurile râului Nistru”, să-şi atingă scopul propus, precum a menţionat Ulvi Akhundlu, şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău. Formarea echipelor participante a fost oferită ONG-urilor, care au selectat copii din Chişinău, Cahul, Bălţi, Tighina, Soroca, Râbniţa, Tiraspol şi Vulcăneşti.
Ajunşi în Tiraspol, la locul destinat, copiilor li s-a dat câte un set de echipament rugby-tag, ei pregătindu-şi mândri uniformele înainte de a intra pe teren: cei de pe malul stâng – uniforme albastre, iar cei de pe malul drept – uniforme albe. Ieşiţi pe stadion, ei s-au aliniat în două rânduri, împreună cu antrenorii şi arbitrii. Au fost salutaţi de mai mulţi oaspeţi, inclusiv de experţi de la Consiliul Europei, responsabili din sistemul de învăţământ şi de organizatorii acestui eveniment.
La ora 10.00, dl Ulvi Akhundlu a dat startul competiţiei. Deşi au fost câteva conflicte pe teren în timpul jocului, copiii din afara terenului şi-au făcut mulţi prieteni şi erau foarte comunicativi, se susţineau unii pe alţii şi nu mai făceau diferenţe între cei de pe malul stâng şi cei de pe malul drept. Meciurile de pe stadion erau alternate cu jocurile interactive organizate de membrii grupului „Pompidou”. În cadrul acestor jocuri interactive, s-a discutat foarte mult despre nocivitatea drogurilor, a alcoolului şi fumatului, cu scopul de a îmbunătăţi deprinderile de viaţă ale participanţilor la acest eveniment şi de a propaga avantajele sportului în raport cu riscurile generate de utilizarea drogurilor şi a altor substanţe narcotice. De fapt, acesta a fost un alt scop important al acţiunii.
A doua zi, la aceeaşi oră, copiii erau salutaţi de aceleaşi persoane, cărora pe parcurs li s-au alăturat Valentin Magu, şef de direcţie la Biroul de reintegrare, şi Valentin Crudu, şeful Direcţiei învăţământ secundar şi primar la Ministerul Educaţiei. Dar asta se întâmpla deja pe stadionul din Chişinău. Anume aici au fost desemnate cele două echipe învingătoare. Deşi Ulvi Akhundlu şi-a exprimat părerea că cel mai mare premiu pentru copii a fost înţelegerea reciprocă şi relaţiile de prietenie care s-au stabilit între ei, au fost înmânate şi medalii, cupe, trofee. În perspectivă, responsabilii de la Consiliul Europei preconizează să organizeze marea finală la Strasbourg, la care vor participa sportivi din mai multe ţări, inclusiv echipele câştigătoare din R. Moldova.
Ulvi Akhundlu consideră că „acest campionat a fost un succes”.
Rugby-tag este varianta oficială a rugby-ului pentru şcolari, lansată special pentru a permite familiarizarea copiilor cu acest sport, fără a-i expune la duritatea specifică jocului propriu-zis. Rugby-tag este combinaţia ideală între distracţie şi mişcări energice, ceea ce îl transformă într-un sport atractiv, sigur şi plăcut.
Vox populi:
Împreună împotriva drogurilor
Danu Dorogan, 15 ani, or. Soroca, Liceul „Petru Rareş”
În prima zi de campionat, la Tiraspol, i-am întrebat pe mai mulţi participanţi ce părere au ei despre organizarea campionatului de rugby-tag între echipe de copii de pe cele două maluri ale Nistrului cu sloganul „Sportul împotriva drogurilor”.
Natalia, 15 ani or. Bălţi, Liceul „Nikolai Gogol”
Ca eveniment, este bine organizat. E bun şi sloganul, căci astăzi drogurile capătă tot mai mult teren. Ele dăunează foarte grav sănătăţii. Cred că asemenea competiţii trebuie să fie mai des organizate, ca tinerii să înţeleagă că sportul este un antidrog foarte bun.
Elena, 15 ani, şi Tatiana, 16 ani, Şcoala-internat din Ciobruciu, raionul Slobozia
Îmi place, este foarte bine. Am multe emoţii şi nu pot să le redau pe toate. Sloganul este unul reuşit. De când mă ţin minte, ştiu că sportul promovează un mod sănătos de viaţă, fără droguri şi fără fumat. Dacă te ocupi cu sportul, nu te mai gândeşti la droguri sau fumat…
Tudor Guschi, 22 ani, Chişinău, membru al Federaţiei de rugby din Moldova
Este un fapt unic pentru Moldova. S-au adunat atâţia elevi care, până acum, nici idee n-au avut de acest sport – rugby-tag. Cred că acest campionat nu va fi ultimul. Sloganul este cunoscut, nu-i prima acţiune care demarează cu acest slogan.
Tatiana, 14 ani, satul Mălăieşti, raionul Grigoriopol
Îmi place. Mi-am făcut mulţi prieteni de pe ambele maluri ale Nistrului. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că nu trebuie să fumăm sau să folosim droguri, deoarece tot nouă ne facem rău. Totuşi, am zărit aici câţiva participanţi care fumau, printre care erau şi fete.
Ecaterina Căpăţână,
stagiară la TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!