O realitate care taie la propriu

În mintea mea, modul dezastruos al organizării Moldovei mi-l evocă o povestire simplă din satul Antonești. Cum Nistrul e la nouă kilometri, oamenii au fost invitați să păzească malul. Dar cu ce, nimeni nu și-a bătut capul. Așa că unul s-a dus cu un cuțit de înjunghiat porcii, altul cu un topor, altul cu bâta. Alexei Vakulovski, socrul meu (așa se face că știu acest detaliu), s-a dus cu nunceagul lui Sandu, fiul său mai mic. Pe lângă asta, sătenii ascultau noapte de noapte bubuiturile și împușcăturile, așa cum astăzi, la oraș, ne trezim asaltați de focurile de artificii.

Poate nu știți ce e ăla un nunceag. Sunt două bucăți din lemn, de aproximativ douăzeci de centimetri, unite cu un lanț, în așa fel încât să fie mobile. Le-ați văzut cu siguranță în filmele cu karatiști. Le învârt încontinuu, le trec pe sub mâini, pe sub picioare, le răsucesc ca pe o elice deasupra capului. Știu, pare de râs, dacă privești în afara contextului, dar din interior e extrem de trist.

Dacă artiștii au fost întotdeauna văzuți ca purtătorii durerilor tuturor, istoria Moldovei are și două momente artistice care poartă în ele un război ca cel din Transnistria. Unul e povestea literară pe care o întâlnim sub diferite aspecte. Chiar și momentul cu nunceagul e ceea ce, azi, în artă, se numește performance: pe de o parte pentru că gestul în sine arată dotarea sub orice limită (și logică) a armatei noastre, pe de alta pentru că el poate conține și un mic zâmbet în tragicul acelui episod.

Un moment deosebit, bine de văzut și cunoscut, e filmul „Masacrul inocenților”, al binecunoscutului regizor Victor Bucătaru. Film care a fost vizionat la București săptămâna aceasta. Un film în care moartea e personaj. O vezi cum vine. Vezi omul viu, iar cinci minute mai încolo îl vezi murind. O realitate care taie la propriu în carne vie.

Știu că există cărți serioase axate pe acest război, dar ține de măiestria artei să introducă astfel de subiecte pentru un public mai larg, nu doar în rândul celor preocupați de studierea istoriei. De aceea vă recomand acest film. Anul trecut a rulat la TVM, dar cred că el ar trebui să fie ca filmul „Iisus din Nazareth”, al lui Zefirelli, pe care îl vedem în fiecare an în săptămâna patimilor din postul Paștelui. Ar trebui să vedem în fiecare 2 martie „Masacrul Inocenților”.