Ei nu sunt subiect de titluri bombastice în presă, dar asta nu înseamnă că nu au nimic de spus. Așadar, continuăm rubrica dedicată oamenilor de rând și gândurilor ce-i frământă.
Ilie, 60 de ani, șofer de camion
„Am o familie cu trei copii, toți sunt în țară, doi dintre ei sunt studenți. Ne descurcăm greu, soția lucrează pentru o leafă mizerabilă la grădiniță. Ea ocupă două funcții, pentru care primește 1200 de lei. Toată viața a lucrat la grădiniță, e obișnuită cu copiii.” […]
„Eu lucrez cu camionul, un fel de taxi cu marfă. Să fiu cinstit, azi prima dată în acest an am ieșit la lucru. Din 2008 am camionul, iar până atunci am lucrat șofer tot pe acesta. După ce s-a destrămat organizația la care am lucrat și deja aveam vârsta când nu te primește nimeni la lucru, am hotărât că trebuie să mă ocup cu ceva. De atunci, unde găsesc ceva de transportat, acolo lucrez. De obicei transport în raza orașului Chișinău, dacă mai „cade” ceva, duc nisip, prundiș.” […]
„O ducem greu. Câteodată vrei să te duci la o mare, la un sanatoriu. Ultima dată am fost la mare în 1980, când s-a născut primul nostru copil. De atunci nu am mai fost.” […]
„Poate e bine de trăit, dar pentru cei mai tineri. Am doi băieți. Unul a învățat la Universitatea Tehnică, doi ani de zile, a lăsat învățătura că trebuie să lucreze, eu nu pot să îi întrețin. Altul o învățat trei ani de zile la colegiu. De lucru băieții găsesc, dar ocazional. Cât lucrează, atâta câștigă. Of, mi-am descărcat oleacă sufletul cu dumneavoastră.” […]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
