Înainte de a pleca la „godovaia”, dis-de-dimineaţă, mama îl învăţa poruncitor pe tata despre care fărădelegi trebuie neapărat să vorbească acolo, în prezenţa întregului sat, atunci când va lua cuvântul. Tata tot dădea din cap aprobator, încurajat de fermitatea mamei, gata pregătit să spună lucrurilor pe nume.
Copil fiind, aşteptam curios şi cu nerăbdare producerea „revoluţiei”.
Întors acasă, mama îl lua la descusut pe tata: despre aceea ai spus?, despre cealaltă ai pomenit?, despre cutare n-ai uitat?…
Tata tăcea o habă de vreme ruşinat, apoi, parcă dezvinovăţindu-se, îi explica mamei că nu era momentul potrivit. „Eh, dar dacă mă sculam, le spuneam în faţă tuturor despre toate: şi despre tutun, că ne amăgeşte brigadierul la normă, şi despre grâu, că e o bătaie de joc să ne dea doar câteva grame la „trudozi”, şi despre… Dar, înţelege, nu era momentul potrivit… Poate la anul viitor situaţia va fi alta. Ce zici?”.
Cu „momentele nepotrivite” m-am ciocnit şi eu destul de des. Cu mulţi ani în urmă, fiind încă elev, ziarul „Tinerimea Moldovei” mi-a publicat primul material despre indiferenţa conducerii din localitatea noastră faţă de problemele tinerilor. Preşedintele de colhoz, deşi era supărat foc, a recunoscut neajunsurile la care m-am referit, dar mi-a reproşat, spunându-mi că nu era momentul să scot gunoiul din casă. N-am înţeles atunci prin ce moment trecea el. Fiind apoi la şcoala medie, în centrul raional, odată, revoltat de comportamentul unui învăţător, am părăsit clasa, iar toţi colegii m-au urmat. Atunci, directorul, clarificând situaţia, mi-a spus că am avut dreptate, dar nu era momentul potrivit. În armată, la o adunare, am reproşat faptul că unii ofiţeri şi sergenţi ne interzic nouă, moldovenilor (eram mulţi), să vorbim în limba noastră în afara orelor de instrucţie. Un general, prezent la eveniment, m-a susţinut. Mai apoi, maiorul m-a probozit, spunându-mi şi el că, după părerea sa, nu era momentul potrivit. Pe când eram angajat la un ziar republican, redactorul-şef, fiind de acord că abordez probleme importante, de multe ori îmi respingea materialele, invocând aceeaşi piedică – nu-i „momentul potrivit”.
Nu ştiu cum se întâmplă, dar aceste reproşuri cu „nu-i momentul potrivit” au pătruns adânc în viaţa noastră. Când era tocmai momentul potrivit să se introducă în Constituţie limba română, a apărut imediat „momentul nepotrivit”. L-au arestat pe separatistul Igor Smirnov, apoi l-au eliberat, deoarece nu era „momentul potrivit”. S-a insistat asupra menţinerii ADR-ului în Parlament pentru a împiedica venirea comuniştilor la putere, dar, iarăşi, cineva a venit cu „nu-i momentul potrivit”. A apărut decretul preşedintelui Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice – cu care liderii din AIE, neoficial, sunt de acord, ştiind că a fost cu adevărat o zi de ocupaţie -, dar toţi i-au reproşat că nu era „momentul potrivit”. În opinia unora, care stau cu fundul în două luntri, nu a fost „momentul potrivit” nici în cazul decorării cu „Ordinul Republicii” a membrilor Grupului Ilaşcu.
De ceva vreme se discută interminabil despre „dezvăluirile lui Mocanu”. Practic, toţi sunt de acord că anume corupţia ne strangulează, dar iarăşi se invocă faptul că nu e „momentul potrivit”, deoarece trebuie să păstrăm AIE şi există alte probleme, mult mai importante. Care probleme, domnilor, dacă se ştie că „toate celelalte probleme” le naşte corupţia?
…Scriu aceste rânduri şi mă întreb: „Oare e momentul potrivit?”.
Vasile Guţu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
