Cum s-au păstrat aceste tradiții și obiceiuri? Care e tradiția colindelor și dacă se mai dezvoltă folclorul nostru? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care i le-am pus lui Tudor Colac, doctor în etnologie, cercetător științific coordonator la Sectorul de folclor în cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei.
Din întreg spațiul românesc obiceiurile de iarnă, luate în ansamblu, s-au păstrat cel mai bine în Basarabia, consideră etnologul. „Poate doar zona Maramureșului ar putea să facă față vetrelor noastre etnofolclorice. De regulă, obiceiurile de iarnă demarează cu Sfântul Andrei, care are conotații generale cunoscute în mediul rural, dar și în rândul orășenilor formați în tradițiile rustice. În general, mediul social-folcloric de la noi a știut să decanteze mai multe tradiții, rituale, ceremoniale, prin care multe din obiceiurile de iarnă au fost înveșnicite. Spuneam de Sfântul Andrei cu ale sale tradiții de magie, cu multe reminiscențe mitologice, în special cele inspirate din ocrotirea lupului, simbol dacic foarte bine promovat pe firmamentul istoriei și al etnogenezei”, afirmă Tudor Colac.
Se știe că cei doi sfinți – Sf. Andrei și Sf. Nicolae – erau sfinți ocrotitori ai mamiferelor și păsărilor, care, până la urmă, reflectau și ocrotirea speciei umane. Apoi vine Sfântul Nicolae în panteonul spiritual românesc, un sfânt bun, milostiv, vindecător, îndrăgostit atât de copii, care așteaptă daruri, cât și de adulți. Este un sfânt ocrotitor al casei la creștinii ortodocși, dar și la cei catolici, și nu numai.
Moș Crăciun, cel mai așteptat pe mapamond
Galeria acestor sfinți notorii continuă cu Moș Crăciun care este cunoscut pe întreg mapamondul. „Crăciunul, de fapt, este cel mai reușit reprezentant în colindele noastre, în care omagiem Nașterea Domnului, peregrinările lui Iisus, chinurile la care este supus până la urmă. În ansamblu privite, colindele de Crăciun constituie cel mai bogat repertoriu, dar și cel mai divers, cu un palmares tematic de la subiecte păgâne, creștine și până în prezent. Cred că nu există localitate basarabeană în care să nu se cânte colinde. Cultura instituționalizată a insistat să fie cunoscute mai profund, să fie tipologizate, să fie promovate în cadrul unor festivaluri, spectacole, să fie interpretate și transmise de către cei care profesează muzica etno sau muzica de estradă, dar și muzica academică”, constată folcloristul.
„Uncheșul cu cei nouă feciori”, o colindă dispărută, descoperită recent
Chiar zilele acestea, dr. Tudor Colac a investigat un subiect arhaic dintr-o colindă considerată dispărută. E vorba de subiectul „Uncheșul cu cei nouă feciori”, metamorfozați în cerbi, de la începutul anilor 1920, când au fost înregistrate doar câteva variante, apoi, dat fiind faptul că vânătoarea de cerbi degradase și subiectul respectiv a trecut mai întâi în repertoriul pasiv de circulație redusă, ca ulterior să fie considerat dispărut. „Întâmplător, am găsit acest subiect imortalizat în „Cantata profană” de Bela Bartok pentru tenor, bariton și orchestră. Cel mai curios lucru este că acest muzician ne-a lăsat și o variantă a textului colindei, pe care o consideră creația sa de autor. Ei bine, iată că chiar ieri la Ialoveni s-a desfășurat un festival al colindelor și altor obiceiuri de iarnă, de amploare excepțională. Și în alte localități, chiar dacă nămeții au pus la încercare colindătorii, s-au ținut manifestări tradiționale anuale. Mă refer la Orhei, Cantemir, Criuleni, Soroca ș.a., ne informează invitatul nostru.
De la colinde, la plugușor și semănat
Subiectele de colinde au fost culese, înregistrate, cercetate, arhivate și tipărite de cunoscutul folclorist Nicolae Băieșu. În acest fel, ele au fost salvate de la dispariție. Dar sărbătorile de iarnă continuă cu o seamă de obiceiuri ce țin de ajunul Anului Nou, 31 decembrie și 1 ianuarie. Religia creștină și în special cei care sărbătoresc pe stil nou au ocazia să cunoască faimoasele noastre plugușoare, cu uratul și cu buhaiul – adevărate tratate enciclopedice despre țăranul român. Apoi, vine teatrul folcloric, vin vedetele cu măști zoomorfe, căprița, ursul, căluții și atâtea altele inspirate din viața vânătorilor, dar și din mișcarea haiducească, creații laice, religioase etc. Copiii, în dimineața zilei de 1 ianuarie, vor veni cu semănatul, cu Sorcova, de la o vatră la alta, vestind că a venit un An Nou, cu noi speranțe, cu noi realizări.
„După cum se vede, nu calendarul Maya dictează soluții apocaliptice, în principiu fiind o eroare de interpretare. Se termină un ciclu în calendarul naturii și începe altul. La strămoșii noștri daci, la răscrucea timpului, zeitățile mor îmbătrânite pentru a se naște altele, întinerite. Dar cu asta nu vine sfârșitul lumii. Este doar o continuare și de atâta de Revelion stingem luminile. Astfel, creația folclorică evoluează, se dezvoltă, fiindcă în dimineața de 1 ianuarie, în centrul satelor noastre, are loc cel mai mare spectacol al anului – competiția tuturor cetelor antrenate în seara de Ajun, noaptea și dimineața de 1 ianuarie. Aceste spectacole complexe, de finalizare, sunt jurizate de bătrânii satelor noastre, cei care dețin patrimoniul nostru etnocultural, tezaurul folcloric al comunităților cu rădăcini adânci în spiritualitatea noastre perenă”, a mai constatat dr. Tudor Colac.
ARHIVA TIMPUL
24.12.2012
