Una din cele mai dureroase forme de atac sovietic împotriva popoarelor cotropite a fost confiscarea terenurilor de la țărani și de la instituțiile bisericești. Înainte de aceasta, proprietarii pământului erau înștiințați printr-un anunț inopinat că li se va lua tot ce au avut timp de o viață sau au moștenit din generație în generație. Potrivit unei note informative a sovieticilor, în doar șase luni ale anului 1940, în r-nul Strășeni au fost confiscate circa 3500 hectare de pământ, dintre care 750 ha aparțineau bisericilor și mănăstirilor. De regulă, aceste terenuri se repartizau apoi gratis țăranilor fără pământ, inclusiv celor care îl vânduseră de curând sau îl pierduseră din cauza datoriilor. Confiscările în masă au avut loc în a doua jumătate a anului 1940, tocmai în perioada recoltelor. Prin urmare, noilor proprietari, le-au fost transmise ogoarele pline de roadă.

Călugării de la Mănăstirea Căpriana, bătuți de golanii satului

Împărțind pământurile furate de la gospodari, comuniștii erau ajutați de sărăcimea satelor. În fiecare localitate venise mai întâi câte o subunitate de militari înarmați, care aveau misiunea de a supraveghea procesul și de a zădărnici orice fel de revoltă. Cu toate acestea, rezistența celor deposedați de terenuri s-a manifestat de la bun început.

Unul dintre aceștia a fost și Spiridon Magari din Recea, care tocmai achitase un credit substanțial la o bancă românească, împrumut ce i-a permis să cumpere și să prelucreze mai multe terenuri pârlogite din jurul satului. Peste câteva săptămâni, după venirea sovieticilor, când aștepta nerăbdător roada, gospodarul a fost lipsit de jumătate din moșia sa, fără să-i fie recompensate pierderile suportate. Am scris și în alte texte că Spiridon a făcut parte din organizația de rezistență armată antisovietică „Armata din Pădure”, însă, la momentul în care a aderat la aceasta, el avea deja numai cinci hectare de pământ, două vite și șase capre…

Într-o notă a comitetului raional de partid se vorbește despre gestul disperat al călugărilor din Căpriana, care au închis drumul sătenilor sosiți pe câmp pentru a-și însuși pământuri străine. Monahii au fost agresați și călcați în picioare de către golanii satului, care s-au făcut că nu aud apelurile la credința în Dumnezeu ale victimelor lor. Mai mult decât atât, comuniștii au anunțat neîntârziat că acțiunile călugărilor reprezintă provocări față de noul mod de viață socialist. Astfel, în două zile, pământul Mănăstirii Căpriana, legiferat încă de Ștefan cel Mare, a fost împărțit în parcele și dăruit tuturor lașilor, care au salutat întronarea puterii sovietice.

Cum acționau gospodarii pentru a nu-și pierde pământul

În unele localități, brutalitatea sovieticilor îi determina pe gospodari să recurgă la diferite stratageme. La Strășeni, Roșcani, Ciuciuleni, Lozova și în alte părți, aceștia apelau la solidaritatea și bunul simț al consătenilor, de la care sperau că vor avea susținere. Îi arătau cu degetul pe pretendenții la ogoarele pline de roadă, accentuându-le trăsăturile de leneși, bețivi, oameni lipsiți de spiritul țărănesc, care oricum vor lăsa în păragină terenurile dobândite în mod mișelesc. Cu toate astea, cei dornici de avere străină se bucurau de tot sprijinul noii puteri și mergeau pe contraatac. La Strășeni, bunăoară, aceștia l-au calomniat pe gospodarul Sârbu până când bietul om a fost arestat, iar pământurile i-au fost confiscate în întregime.

Petrea Țârdea din Tătărești, care, pe lângă cele vreo 10 hectare de pământ, avea și oloiniță, i-a propus primarului sovietic, Ion Calancea, un teren de-al său, pentru a nu fi înscris în „lista neagră”. Acela a refuzat să primească darul, replicându-i săteanului că pământ are și el îndeajuns, dar nu are timp să-l prelucreze, și a acceptat în schimb doar bani. Iar Alexandru Lungu din Zubrești i-a propus jumătate din recoltă primarului Dumitru Bulgar, pentru ca acesta să nu pună la evidență tot pământul pe care îl avea. Primarul a fost de acord cu singura condiție ca roada ce i se cuvenea din tocmeală să-i fie culeasă și adusă acasă. Din cauza că gospodarul a cerut timp să se mai gândească, Bulgar l-a denunțat la NKVD, precum că ar fi încercat să-l mituiască. Soarta de mai departe a lui Alexandru Lungu este clară…

Preotul Buruiană, parohul bisericii din Recea, o persoană de vârstă înaintată, avea și el vreo 10 hectare de pământ. Când repartizau altora terenul locaşului de cult, proletarii satului au cerut să fie confiscate și ogoarele pline de roadă ale preotului, motivând că ei le-au prelucrat, chiar dacă au fost remunerați pentru aceasta. Fireşte că bolşevicii i-au susţinut pe acești lumpeni și l-au lăsat pe părinte fără nimic.

Vânătoarea de cadre românești

După iunie 1940, dezrădăcinarea valorilor naționale ale basarabenilor s-a produs pe mai multe căi. Nomenclatura bolşevică, vorbitoare de limbă rusă, a pornit o amplă campanie de teroare împotriva intelectualilor, pe care îi numea „elemente chiaburești și contrarevoluționare”. La fiecare adunare de partid, se distrugeau destinele unor minunați specialiști, care erau eliberaţi din serviciu şi nu mai puteau fi angajaţi în instituţiile sovietice.

Vânătoarea de specialiști români se numea, în limbaj sovietic, „operațiune de curățire a instituțiilor socialiste”. Aceasta şi-a dat startul după ce, odată cu începerea anului școlar, comuniştii au descoperit că instituţiile de învăţământ erau dominate de cadre didactice vechi. Atunci s-a pus problema concedierii lor cu scopul de a nu „altera” generația nouă.

La Străşeni, la o ședință raională de partid din 17 decembrie 1940, un oarecare Strelțov, șeful punctului raional de achiziții, un venetic cu trei clase, se plângea că 90 la sută dintre învăţătorii raionului reprezintă „elemente burgheze antisocialiste”, deoarece au lucrat și până la venirea comuniștilor. Prezent la ședință, bolșevicul Kojevnikov, președinte al uniunii raionale a cooperativelor de consum, s-a lăudat că a demis 48 de specialiști români din personalul de 138 de muncitori ai asociației pe care o conduce. În aceeași zi, a fost arestat agentul financiar Ivanov, un rus care a emigrat în România după revoluția bolșevică. Motivul invocat de călăii săi a fost evident – a lucrat cu românii.