Rugămintea era de a scrie o scurtă „adnotare” la noul său CD pe versurile lui Romanciuc. Am acceptat cu plăcere, iar ca cititorul să înțeleagă de ce, voi face o scurtă abatere, aproape lirică.
… Pe 1 februarie 2006, în plin dezmăț antidemocratic al regimului Voronin, când nici vorbă de analiști politici și bloggeri curajoși și verticali – aceștia ori erau cu Voronin, ori stăteau orizontal prin iarbă, să nu-i observe Voronin –, am scris un text intitulat „Basarabenii” lui Mihai Ciobanu”. Recunoșteam în acel text că „am o admiraţie aparte faţă de acest Mihai Ciobanu, această voce de aur a Basarabiei”, a acelei Basarabii, „transformată de comuniști într-o puşcărie comună, hrănită din ajutoare umanitare…”. Pe atunci curajul de a avea opinii se plătea altfel decât azi când poți lovi pe oricine din bezna spațiului virtual. Încercam în acel text să pun problema valorii și a nonvalorii în artă: „Azi, când fac carieră surogate, mârâite şi gemute sexual, Mihai vine cu o replică culturală de o adâncă demnitate”…
…După ce am ascultat noul CD al lui Mihai Ciobanu în care cântă „oastea de trandafiri” a lui Vasile Romanciuc, CD-ul intitulat „Rugă pentru noi”, am constatat că artistul nu-și trădează crezul și coboară tot mai adânc spre rădăcinile de foc ale Logosului și Melosului. Cântăreț de o neobișnuită sensibilitate artistică, el nu e doar un interpret de muzică, ci un creator de armonii. Profund folcloric, în sensul tradițional și național, dar și profund modern, Mihai Ciobanu se simte în apele sale și în dangătele de jale ale clopotului, și în ritmurile aristocratice ale valsului și tangoului, și în bătaia cadențată a inimii cântecului patriotic. Puțini sunt acei cărora le reușește așa ceva. Ca un experimentat pescuitor de perle, el știe să-și aleagă textele pe care le topește în muzica sa. Nu în zadar s-a oprit la poezia lui Vasile Romanciuc – un mare poet a cărui poezie, ca și a lui Gr. Vieru, nu poate fi cântată prost. Numai cântărețul M. Ciobanu putea să găsească notele și ritmurile potrivite pentru „oastea de trandafiri” a poetului V. Romanciuc. Numai vocea lui M. Ciobanu îți poate împăienjeni ochii în lacrimi cu întrebarea „Doamne, cum încape viața noastră toată între două fire mici de busuioc?”. Cu „Ruga pentru noi”, Mihai Ciobanu urcă, modest, dar încărcat ca o albină de polen, spre capul listei celor mai mari cântăreți ai neamului românesc.
Cu toate acestea, nu am auzit ca M. Ciobanu să fie inclus în vreun „top” anual. Nu au intrat în niciun top nici alți artiști autentici, profund naționali, care ne exprimă spiritual – nu dau niciun nume ca să nu ofensez pe cineva prin omisiune. În prim-plan sunt împinse nonvalorile, astăzi e la modă și se vinde bine nonvaloarea, impostura, nulitatea agresivă. Spre deosebire de valoare, care e modestă și lipsită de dinamică… politică, nonvaloarea e obraznică și dinamică. Nonvaloarea are bani și relații, răzbate la toate televiziunile, știe cum să ajungă în toate topurile făcute pe bani, tot de nulități dinamice. Astăzi, modele tind să devină femeile „sexy”, contrabandiștii, negustorii de principii etc. care își fac loc cu coatele peste tot, nu numai în politică, ci și în muzică, și în ziaristică, și… Se fac topuri cu „cei 10” sau „cei 50” „cei mai influenți politicieni” de parcă țara asta nu ar mai avea țărani, fermieri, învățători, profesori, medici, șoferi, savanți, actori, cântăreți ș.a.m.d.
Aceștia sunt sarea pământului, albinele unei națiuni. Mă închin, harnice și modeste albine, vouă, celor care aduceți mierea în stup, dar care nu nimeriți în topuri, fiindcă acolo locurile sunt rezervate pentru trântori. (c.t.)
