Oficial un JUDECĂTOR câștigă doar 350 euro pe lună! Cât valorează justiţia din R. Moldova?
Estimativ, putem afirma că salariul mediu lunar al judecătorului Curţii de Apel din Bender, Nicolae Noga, care a legalizat înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni BC „Moldova-Agroindbank” SA (MAIB) este de 350 de euro pe lună sau 4200 de euro pe an.
În acelaşi timp, Consiliul Europei a emis încă în anul 1994, 13 octombrie, o recomandare nr. (94) 12 a Comitetului miniştrilor către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor potrivit căreia se impunea, în mod special, „să se urmărească ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi responsabilităţilor pe care şi le asumă”.
De asemenea, poate fi remarcat exemplul Georgiei, o ţară ex-sovietică precum R. Moldova, care, pentru a reduce din „tentaţiile” judecătorilor de a se angaja în acte de corupţie, în special în solicitarea sau acceptarea de plăţi ilicite, a majorat substanţial salariile oficiale ale judecătorilor. În acest sens, preşedintele Mihail Saakaşvili a crescut salariile judecătorilor cu 400% mai mult pentru judecătorii Curţii Supreme şi cu 300% mai mult pentru judecătorii din instanţele inferioare. Mulţi experţi considerau că, în asemenea condiţii, judecători nu vor risca să se angajeze în acte de corupţie.
Pentru comparaţie, potrivit Asociaţiei Europene a Judecătorilor, în Germania, salariul mediu anual al judecătorului Curţii de Apel este de 55 de mii de euro.
Comentaţi: Ce părere aveţi despre salariile judecătorilor din RM şi credeţi că o eventuală majorare a salariilor ar reduce din corupţia sistemul judiciar moldovenesc?
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!