Atitudini

Op-Ed. Franța și Germania nu pot decât să-și exprime „îngrijorarea profundă”. Doar Statele Unite pot fi un garantul securității Ucrainei

După tot ceea ce s-a întâmplat, orice încercare a Franței și Germaniei de a acționa ca un fel de mediatori în cadrul unui acord „Minsk-3” arată extrem de ridicol.

Singurele garanții pe care Franța și Germania le pot oferi sunt că în cazul unui alt „24 februarie” miniștrii lor își vor exprima profunda îngrijorare și vor spune că în 48 de ore nu va mai exista Ucraina.

Franța și Germania se tem de SUA. Prin urmare, numai Statele Unite pot fi garantul cheie al securității Ucrainei. Intrarea Suediei și Finlandei în NATO nu face decât să întărească întrebarea de ce Ucraina nu poate fi acolo.

Finlandizarea Ucrainei, despre care au vorbit politicienii europeni, capătă un sens radical nou în acest context. Înfrângerea Rusiei va deschide ușile Ucrainei nu către neutralitate, ci către apartenența la NATO sau către crearea unui sistem flexibil de alianțe regionale și bilaterale menite să asigure securitatea și protejarea altor interese.

Ucraina trebuie să închidă pe termen lung pentru ea însăși problema statutului „cu cine este” – aceasta este sarcina cheie a acestui război.

După încheierea războiului, Rusia, în principiu, nu ar trebui să aibă dreptul de a pune întrebarea ce fel de politică poate urma Ucraina, cu cine poate fi prietenă și cu cine poate lupta. Prin urmare, Ucraina va implementa exact formatul care îi corespunde intereselor și pentru care a plătit un preț uriaș.

Sursa: Yuri Romanenko (Redactor-șef al portalului de informații și analitice Khvilya, jurnalist și blogger, co-fondator al Institutului Ucrainean al Viitorului)


1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Andri Popa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.